Suprafața împădurită a României e în creștere

E greu să găsim pe cineva care să nu fie convins că în România s-a defrișat nemăsurat de mult în ultimii 25 de ani, sau că această defrișare nu constituie o problemă de siguranță națională. Pentru că am văzut cu toții știrile, am văzut cu toții dealurile rase, am văzut cu toții mormanele nesfârșite de bușteni în curtea lui Schw...offer. Vă propun să vedeți imaginea de ansamblu – mai exact, imagini din satelit cu pădurile României (verde închis) în 1987 și 25 de ani mai târziu, în 2012 (sursa: Google Earth, explicat aici).

Vedeți vreo diferență? Puteți estima, cu propriii ochi, cât de tare a scăzut suprafața împădurită a României în acești 25 de ani? Pare că deloc. Într-adevăr, iată datele Băncii Mondiale:

Suprafața împădurită a României a crescut așadar cu ~1-2% din 1990 încoace.

Cum se împacă imaginile din satelit, unde putem verifica cu propriii ochi că pădurile ne sunt esențialmente intacte, cu Armaghedonul despăduririlor despre care scrie presa și spun politicienii? Imaginea de mai jos lămurește răspunsul: în loc să ne ceară să comparăm „ochiometric” harta pădurilor „înainte” și „după”, harta de mai jos suprapune cele două imagini în detaliu, și ne arată unde s-a câștigat și unde s-a pierdut pădure în ultimii ani (aplicația e disponibilă la adresa https://earthenginepartners.appspot.com/science-2013-global-forest, realizată de cercetători de la Universitatea din Maryland, cf. Hansen et al, Science 2013:Vol. 342, pp. 850-853).

Pot fi recunoscute explicit, marcate în roșu, ariile unde într-adevăr a existat despădurire; le știm, cei care am trecut pe acolo în anii recenți: zona Sebeșului, o parte a Apusenilor, nordul Moldovei/Maramureșul... Atâta doar că se văd, marcate în albastru, și regiuni proaspăt împădurite. Echilibrul dintre zonele supuse împăduririi și zonele supuse despăduririi, ca și procentul mic pe care acele arii îl reprezintă din totalul pădurii, trebuie remarcat. Aceste detalii fac diferența dintre realitate și propaganda exagerată din presă. Una e să atragi atenția asupra acelor zone punctuale în care se poate să se fi depășit limite sau chiar încălcat legi, și alta e să pretinzi că fenomenul ar fi mai răspândit decât e în realitate.

Graficul de la Banca Mondială, prezentat mai sus, arată că creșterea suprafeței împădurite este un apanaj al țărilor bogate („high income”). Celelalte țări... ori nu își permit financiar, ori nu au mecanisme de control eficiente pentru a opri defrișarea. Când reproșăm unei țări, sau unei anumite zone dintr-o țară (cum avem și noi câteva în România), că taie prea mulți copaci... îi reproșăm în fapt că e mai săracă decât altele. Mai puțin dezvoltată economic. Iar acolo, în dezvoltarea economică și niciunde altundeva, stă răspunsul la probleme. Suprafața împădurită, finanțarea educației și a sănătății, locul ocupat de universitățile românești în clasamentele internaționale, numărul de accidente de mașină... toate depind, demonstrabil, de starea economiei. Defrișările, educația, alimentația publică, anticorupția... toate acestea vor rămâne subiect de frustrare continuă atâta vreme cât economia nu va avansa prima. Desigur, această observație nu se vrea a fi un alibi pentru inacțiune - ci un avertisment despre cum unele inacțiuni sunt mult mai nocive decât ne place să credem.