Postări

Se afișează postări din octombrie, 2016

Candidatura la Senatul României

S-au făcut multe lucruri bune în România ultimilor ani. Mulți dintre noi simt însă că se poate mai mult - și că «timpul a expirat». Nu se mai poate mima atât – nici interesul, nici șantierul, nici reforma, nici progresul. În opinia multor cetățeni, responsabilii care au gestionat aceste întârzieri cronice trebuie - simplu și decent - să fie înlocuiți cu oameni mai eficienți. Pe de altă parte și noi, restul... dacă ni se pare suficient să criticăm de pe margine o dată la patru ani, sau chiar și o dată pe zi, atunci avem țara pe care o merităm. Sau, pe care în curând o vor merita alții. Echipa ALDE Cluj m-a propus candidat pe locul 1 pe lista de Senat pentru alegerile parlamentare. Pentru mine ziua de 11 decembrie nu va fi despre funcții, fotolii, imagine sau bani. Indiferent de alegerea pe care o vom face, va fi o ocazie pentru fiecare dintre noi să demonstrăm că ne merităm țara. Noi, nu alții.

Încă o inițiativă corectă la Educație

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat în dezbatere publică Metodologia privind acreditarea și evaluarea periodică a școlilor doctorale. Metodologia dă cuvântul forurilor relevante în asigurarea calității – și anume ARACIS (ca agenție specializată în acreditare), CNCS (corpul național de experți specializat în evaluarea și finanțarea cercetării științifice) și CNATDCU (corpul național de experți specializat în evaluarea și acordarea titlurilor academice). Anexa Metodologiei prevede detalii ample despre ce anume se evaluează – menționând explicit un accent pe rezultatele competitive în accepțiunea cea mai general acceptată în comunitatea academică internațională. În opinia mea Metodologia aduce un pas spre normalitate în privința asigurării calității școlilor doctorale. Ea include inclusiv mecanisme prin care școlile cu rezultate slabe sau cu abateri de etică pot fi sancționate prin închidere/lichidare. S-a vorbit recent - foarte greșit, foarte dezinformat și…

Ipocrizia etichetelor lipite politicienilor

Hillary Clinton, probabilul viitor președinte al SUA, a fost membră atât a Partidului Republican cât și a celui Democrat. După standardele din discursul public românesc, este „o traseistă”. Sigur, schimbarea de partid a avut loc acum 50 de ani... Hiilary Clinton a fost investigată de către FBI, procurori și Parlamentul SUA. Soțul dânsei a fost de asemenea investigat de procurori. După standardele din discursul public românesc, este „o penală”. Ba chiar „o famiglie de penali”. Sigur, acuzațiile împotriva dnei Clinton au fost respinse și nu a existat niciodată vreo sentință, iar prezumția de vinovăție a funcționat... Hillary Clinton și soțul ei sunt implicați într-o fundație ale cărei încrengături financiare duc până la o afacere în urma căreia Rusia a devenit proprietara unui procent semnificativ din zăcămintele de uraniu din SUA. După standardele din discursul public românesc, dna Clinton este „vândută rușilor”. Sigur, nu e clar dacă dânsa chiar are vreo legătură cu uraniul, sau dacă…

Duminica Orbitului, un snack național

Imagine
Cei de la https://www.familybreakfinder.co.uk au întocmit o hartă a celor mai populare „gustări” în diferite țări din lume, atât cât se poate extima din magazine. Aproape toate țările, de la Egipt la SUA sau Rusia, preferă ceva fel de dulciuri - în special ciocolată. Nu și România (vezi harta mai jos). La noi, apare mândră pe hartă ca reprezentativă... o cunoscută marcă de gumă de mestecat. Suntem din acest punct de vedere diferiți. Comentarii peiorative se pot face pe tema gumei de mestecat, destule. În opinia mea e de remarcat că există o diferență semnificativă de preț între pastila de gumă de mestecat pe care o preferă românii și tableta de ciocolată pe care o preferă alții. Că de asemenea guma de mestecat poartă în percepția publică (justificat sau nu) o componentă de integrare socială atât la nivel gregar cât și la un nivel igienic pe care reclamele de la TV îl exploatează copios. În opinia mea e vorba de un semn al unei societăți care, comparativ cu altele, își oferă mai puți…

Ce aștept de la un parlamentar

Cui ar trebui să-i pese ce aștept eu de la un parlamentar, dincolo de lucrurile la care oricum îl obligă legea? În principiu, cred că aproape nimănui. Pe de altă parte, nu se poate să așteptăm în tăcere de la ceilalți să facă lucrurile la care noi sperăm sau de care noi avem nevoie... fără ca noi să le fi spus/cerut explicit. E ca și când le-am pretinde niște imposibile abilități telepatice.  Așadar, printre lucrurile pe care le aștept de la un parlamentar se numără și următoarele: 1. În acțiunile sale trebuie să reflecte puncte de vedere ale celor care l-au ales – atât cele majoritare cât și cele punctuale sau minoritare, în manieră echilibrată și ignorând propriile sale interese sau prejudecăți individuale.  2. Să sprijine și să propună măsuri de sporire sustenabilă a eficienței eșafodajului social din România, prin schimbări asumate și/sau asumabile cât mai aproape de consens, de către întreaga comunitate. Astfel de măsuri trebuie inclusiv să conducă la creșterea impactului poziti…