Nedreptatea corupe

Un studiu recent arată că măsura în care ești dependent/ă economic de propriul soț/propria soție e direct proporțională cu... probabilitatea să le fii necredincios. Resorturile sociale sau psihologice par evidente: dependența economică e un factor de stres, de insecuritate, de frustrare – fie că ești conștient de acest fapt fie că nu ești, și fie că e amplificat de comportament abuziv din partea „capului familiei” sau nu. Unul dintre mecanismele de refulare a acestui stres poate fi tocmai infidelitatea conjugală.

Poate fi justificabilă frustrarea latentă pe care o resimți ca dependent de salariul soțului/soției. Până la urmă, sunteți doi oameni cu drepturi egale, și foarte probabil ambii cu potențial de a face lucruri deosebite. Dacă doar unul dintre parteneri a reușit să-și valorifice potențialul, atunci e firesc să simți, sau chiar să gândești explicit, că „ceva nu e în regulă cu lumea asta”. De aici încolo, de la momentul când simți că societatea te-a trădat, că promisiuni centrale ale ei sunt încălcate (dintre cele legate de egalitate de oportunitate, de exemplu), poate să înceapă o pantă alunecoasă pe care să judeci că și tu ai dreptul să trădezi – pentru că nu tu ai început. Desigur, exact ce măsuri vei lua de aici încolo...depinde. Conform studiului citat, în 5% dintre cazuri soția dependentă economic va lua în considerare adulterul; soțul dependent economic o va face în 15% dintre cazuri. Rămâne în rest loc pentru o mulțime de alte soluții pentru a compensa inegalitatea materială dintre soți – destule dintre ele mult mai acceptabile social/moral decât adulterul.

Nu am urmărit, dar nu ar fi deloc o surpriză să vedem că observații similare pot fi făcute, statistic, și în cazul copiilor puși într-o prea severă umbră de părinți. Sau în cazul subalternilor puși în prea severă umbră de șef. Sau în cazul societăților în care liderii (ca parteneri ai restului societății) controlează prea mult din resurse în comparație cu restul societății. În toate aceste cazuri va exista câte un partener care resimte cronic frustrarea – un partener care deci va găsi argumente pentru a crede că a fost trădat și că, implicit, oricine (inclusiv el însuși) poate încălca în consecință reguli.

Un alt studiu recent (revista Nature, 2016, vol. 531, pag. 456) a fost interpretat a arăta că la nivel social „corupția ucide” - în sensul că abuzurile și corupția politicienilor ar fi motivul din care și oamenii de rând tind să comită abuzuri. Că, așadar, corupția vine simplu de sus, de la lideri – ceea ce ar însemna implicit că eliminarea liderilor corupți ar aduce și însănătoșirea societății. Concluzia aceasta este falsă – iar prin implicațiile sale este și toxică. În realitate studiul citat demonstra o corelație între injustiție/dezordine socială și tendința individului de rând de a încălca reguli. Ceea ce nu demonstra acest studiu, era că originea injustiției la scară socială ar fi la un bine-determinat „vârf” al societății. În opinia mea ineficiența organizării societății, manifestată la nivelul fiecărui individ și a fiecărei trepte sociale, este evident cel mai ușor vizibilă la persoanele publice – ceea ce te poate face să crezi (fără fundament) că ele sunt și originea acelei ineficiențe. Desigur, acele persoane publice au partea lor importantă de vină; ele ar putea într-adevăr primele aduce schimbare în bine – însă nu au cum să o facă atâta vreme cât masa societății nu conștientizează și nu susține acele măsuri profunde necesare.

Expresia „corupția ucide” este corectă, în sensul în care corupția este o formă de injustiție socială, iar injustiția socială (înțeleasă ca proastă-organizare a resurselor) este o formă de ineficiență. Orice formă de ineficiență face rău, orice formă de ineficiență poate „ucide”. A visa că doar o anumită formă de ineficiență (corupția economică) și doar la un anumit nivel (liderii politici aleși prin vot) e cauza tuturor relelor... acest vis e doar echivalent cu încă o formă de ineficiență – una care poate ucide la fel ca oricare alta, una care poate da naștere la noi forme de corupție după aceleași mecanisme după care soții recurg la adulter în studiul citat la începutul acestui text.

Cred că e nevoie să ne definim obiectivele sociale înspre clădirea de instituții și selectarea/educarea de oameni pur și simplu mai eficienți – iar corupția e pe acest drum doar una dintre multele și sordidele capcane care trebuie și pot fi evitate.