Gloate ilogice

Un prieten de pe Facebook citează un critic literar astfel „masele mari nu pot fi conduse cu idei ce se desfășură liniar, nu pot fi conduse cu o logică geometrică: toate acestea se impun unor spirite de elită. Masele mari nu se mișcă decât sub prestigiul miturilor. Miturile îndeplinesc în felul acesta funcțiunea nobilă pe care un anumit animal, al cărui nume neacademic nu poate fi pronunțat aici, o îndeplinește în mijlocul unei turme de oi: o funcțiune de călăuzitor, de stea polară. Ceea ce nu împiedică pe bietul animal să poarte pretutindeni cu sine, asemenea oricărui mit, urechile cu care l-au înzestrat zeii și samarul cu care l-au încărcat oamenii”.

Aș comenta acest citat, pentru că el este reprezentativ pentru discursul public de la noi. Pentru început, conceptul de „mase mari” se supune paradoxului de tip Sorites (pe care l-am discutat anterior aici). De asemenea și cel de „elite”. Adică, pentru unii „elita” poate însemna totalitatea oamenilor cu studii superioare; pentru alții, conceptul s-ar referi la cei care au absolvit acele studii cu note peste un anumit prag; pentru alții, ar fi „elite” doar cei care au profesat cu un oarecare succes (definit cum, cu ce prag minimal de performanță?...). Sau, la limită, îmi aduc aminte că la cursul de psihologie din facultate am completat cu toții un chestionar de IQ. Am fost singurul din an care a obținut un punctaj de zonă MENSA – însă pe de altă parte am avut colegi ce mai târziu au realizat profesional lucruri mai interesante decât mine (de exemplu, doctorat la Yale). Unde și cum tragem linia pentru a defini „elita”? Care dintre noi este accesibil cu argumente de logică liniară? Doar eu? Doar colega care a ajuns la Yale? Doar cei care au avut IQ peste 130? Doar cei care au avut IQ peste 100? Care dintre noi e motivat doar de mituri? Este de spus pe de altă parte că nici în biochimie nici în biologie NU există excepții de la logica liniară. NU există niciun argument factual, demonstrabil științific, pentru a crede că există oameni care să nu poată fi abordați cu argumente de logică liniară. În opinia mea afirmațiile din textul citat de mai sus spun, în formă implicită, că este comod ca uneori să renunțăm la a căuta logica la care se supun indivizii semnificativ diferiți de noi – cu atât mai mult când este vorba de foarte mulți indivizi. Putem (și este convenabil să o facem) să aproximăm lipsa noastră de informație, sau de informare, cu un concept pe care îl denumim „mit”. Această capacitate de aproximare/distilare nu ne face neapărat superiori masei citate. În fapt, conceptul însuși că masele inferioare se supun doar miturilor... este potrivit datelor științifice „un mit” (cu toate urechile lui ridicate frumos deasupra turmei, cum plastic spune textul citat mai sus). Nu se poate vorbi, potrivit datelor științifice pe care le avem azi la dispoziție, de „gloate ilogice” - ci doar „gloate” ale căror motivații și resorturi suntem noi incapabili să le înțelegem și/sau incapabili să le controlăm. Desigur, e o limitare firească, pentru că „a înțelege totul despre toate” e o definiție a infinitului, sau a divinității – adică a unui concept definit tocmai ca ortogonal cu umanitatea noastră (tot astfel cum boala sau moartea sunt parte definitorie a acestei umanități - a se vedea însă și Istvan Kiraly). E însă uman să ne negăm aceste limitări, aceste puncte slabe, și în fapt să le distilăm în ceva ce considerăm a fi un element de superioritate, ajungând să afirmăm nu că nu putem controla lumea, ci doar că ea e „prea” inferioară pentru noi.

[Edit ulterior: colegul Adrian Brânzanic comentează, cu ochi preocupat de aplicații matematice ale chimiei, unde logica neliniară este un element mai complicat decât logica liniară, că "se poate spune, despre logicile liniare și neliniare, că un sistem atât de complex precum o gloată va fi descris de o logică neliniară, în timp ce un individ va putea fi descris printr-o logica liniară."]