Postări

Se afișează postări din iulie, 2016

Pământul nu este rotund

Există și azi persoane care refuză să creadă că Pământul e rotund. Persoane pentru care conceptul Pământului ca sferă învârtitoare (pentru că „rotund” e perceput adesea în sens foarte specific, ca însemnând „sferic” sau „circular”) e prea departe de realitatea de zi cu zi. Tehnic vorbind, reticența lor este justificată: Pământul nu e chiar perfect sferic, ci e ceva mai deformat. De la această reticență justificată, bazată pe fapte demonstrabile, vin construite însă teorii precum aceea că Pământul ar fi de fapt de-a dreptul plat. Pentru oamenii educați, teoria Pământului plat este o minciună absurdă, iar adepții ei... sunt adesea dur criticați.  În opinia mea aproape nicio afirmație pe care o facem nu poate fi tratată literalmente. Am detaliat în altă parte acest lucru, pentru afirmații aparent simple precum „1+1=2” sau „marea e albastră”: în spatele lor stau procese neuronale și construcții semantice foarte complexe (de exemplu, „1+1=2” afirmă de fapt prima dată că ești dispus să fol…

Viruși sau virusuri? Dezavuez diferențierea

În limba engleză cuvântul „virus” cu pluralul „viruses” se referă atât la înțelesul biologic/medical cât și la cel din domeniul calculatoarelor. În limba română însă... suntem mai pretențioși ca englezii și americanii (care, să subliniem, sunt creatorii acestor cuvinte și acestor noțiuni în sensul lor actual): pentru pluralul lui "virus"  folosim în medicină/biologie „virusuri” iar în informatică/calculatoare „viruși” - deci cuvinte diferite acolo unde limba engleza găsește suficient unul singur. Lumea de rând nu achiesează la această subtilitate: spre exemplu galeria echipei de fotbal „Sănătatea” din Cluj este (din câte știu) cunoscută local sub porecla de „virușii verzi” și nu „virusurile verzi”. O altă formă de alambicare lingvistică ne vine din cauză că importăm în română cuvinte din limbi diverse. Spre exemplu, sinonimele scop, țel, țintă și obiectiv sună foarte diferit, în așa măsură încât unii vorbitori sunt tentați să teoretizeze impunând artificial diferențe de sen…

În sfera culturală a cui ne aflăm?

Imagine
Un articol recent din revista de specialitate PNAS propune câteva hărți ale limbilor moderne din lume, pe baza relațiilor dintre aceste limbi pe trei coordonate: cărți (numărul de traduceri în/din limbile respective), wikipedia (utilizatori care consultă articole în mai mult decât o limbă) și Twitter (asemeni ca în wikipedia). Datele publicate în articol sunt sintetizate într-o aplicație online, care dă reprezentări grafice. Redau aici câteva exemple. Harta bazată pe cărți arată așa: Ea pare să reflecte rezonabil lumea așa cum o știm – cu marii ei poli de putere politică și culturală definind nodurile hărții (anglofoni, hispanici, francofoni, rusofoni, chinezi, indieni, arabi). Româna (notată cu RON pe hartă) se află undeva în centrul unui patrulater definit de engleză, franceză, rusă și spaniolă, relativ aproape și de germană și turcă deși fără legături foarte clare cu ele. O a doua hartă  (vezi mai jos) ne prezintă în detaliu relațiile cele mai importante ale limbii române: la egal…

Bunul simț de a te lăsa scuipat

Într-o discuție online apropo de generalizările nejustificate asupra despăduririlor din România, am postat câteva imagini din satelit cu o vedere de ansamblu asupra suprafeței pădurilor în ultimii 25 de ani la nivel național și la nivelul unei zone din nordul țării (ca studiu de caz mai detaliat). Despăduririle în acele hărți sunt pur și simplu nedetectabile cu ochiul liber. Am scris acea concluzie subliniind că desigur există și cazuri punctuale de abuzuri. Problema cu dovezile prezentate în acea postare a mea este... că ele contrazic prejudecăți prea adânc înrădăcinate. Când „toată lumea” din jurul tău, când „toți experții”, când „toți liderii de opinie” pe care îi recunoști ca atare își pun reputația în joc pentru a afirma că "e un dezastru național", "munții noștri au fost rași", „s-a mers prea departe”, „x trebuie să meargă la închisoare”, „x merită să se tăvălească în chinuri”, când tu însuți ai luat atitudine publică pe acele coordonate dure și uneori fără …

Cum arată o țară despădurită

Imagine
Pentru că la postarea anterioară despre defrișări mi s-a reproșat (pe bună dreptate) că nu am inclus ceea ce în știință se numește „experimentul control pozitiv”, prezint aici o comparație între harta României 1987 versus 2012, și harta unei porțiuni echivalente din Brazilia 1987 versus 2012. Sursa datelor este vizibilă în imagini. Iată România:
Singurele diferențe notabile între 1987 și 2012 sunt eventual cele de contrast al imaginii. În rest, nu pare vizibilă vreo schimbare notabilă în aria de culoare verde-închis, care denotă pădurile.
Și acum iată o porțiune de aceeași suprafață din Brazilia, la aceeași scară (în colțul din stânga jos se vede scala, iar în dreapta sus este figurată harta pentru a confirma că vedem Brazilia și nu altă țară):

În cazul Braziliei, despăduririle se văd foarte bine pe harta din satelit. În cazul României, despăduririle sunt nedetectabile pe harta din satelit. Imaginile acestea nu înseamnă că în România nu există despăduriri sau abuzuri. Probabil aproap…

25 de ani de defrișări: DOVADA în imagini

Imagine
Pentru că piața publică de idei și informații din jurul nostru abundă în informații și imagini cu păduri defrișate după Revoluție, vă propun să avem o imagine de ansamblu la propriu. Google oferă posibilitatea vizualizării evoluției în timp a imaginilor din satelit asupra României, ca și asupra oricărui alt colț de lume. Să privim așadar cum arăta România în 1987 și cum arăta după 25 de ani, în 2012, potrivit imaginilor din satelit:
Zonele verde-închis reprezintă pădurile. Între 1987 și 2012 nu există nicio diferență vizibilă. Poate că privim lucrurile prea în mare, prea de departe? Să încercăm să ne concentrăm atunci pe frontiera româno-ucraineană, despre care o știre recentă insista că e defrișată dezastruos pe partea română și împădurită frumos pe partea ucraineană. Iată imaginile, 1987 versus 2012:

În colțul din dreapta-sus al imaginilor se vede figurat cam pe unde trece frontiera româno-ucraineană – adică acea linie de demarcație unde (potrivit știrii citate) de o parte ar fi pă…

Idiocrația: un mit al imposturii

Zilele acestea rulează din nou la televizor filmul american „Idiocracy”. Tema lui e un loc comun: pe zi ce trece lumea e tot mai proastă, IQ-ul e în scădere, valorile nu mai sunt recunoscute, televizorul/tehnologia ne distruge, civilizația dispare, pe vremuri era mai bine etc. Există o singură problemă cu afirmațiile de mai sus: sunt minciuni. Sunt minciuni, pentru că foarte probabil „analfabetul” de azi știe mai multe despre lume decât știa profesorul universitar de pe vremea lui Leonardo da Vinci. Iar absolventul „ordinar” de BAC a scris până la 18 ani mai multe cuvinte (fie doar și la școală, ca să nu mai vorbim de SMS-uri) decât scria un profesor universitar din evul mediu în toată cariera lui. Sunt minciuni, pentru că IQ-ul mediu a fost în creștere în ultima sută de ani pe măsură ce s-a alfabetizat populația – și era normal ca creșterea să se oprească atunci când procesul de alfabetizare a reușit. Poate că sunt pași de făcut mai departe, dar vor fi mult mai grei decât înființatu…

La ce folosește lucrarea de licență?

Răspunsul e evident pentru mulți dintre noi. Ea servește drept ocazie pentru student de a pune în practică proceduri și cunoștințe învățate până atunci „la facultate”, permițând examinarea capacității de lucru independent în specialitatea pentru care se acordă diploma. Lucrarea de licență ar trebui să constituie deci un exercițiu de situație „din lumea reală”, în care absolventul primește o sarcină de lucru precisă și individualizată, de rezolvat prin forțe proprii sub îndrumarea unui șef și eventual cu ajutorul unor colaboratori din interiorul unui colectiv de lucru. Lucrarea poate fi un studiu de literatură (unde studentul primește/alege un subiect pe care trebuie să îl documenteze riguros din surse științifice, realizând o sinteză originală ca subiect și/sau ca abordare a acelor surse) sau un proiect de explorare practică în care studentul are/primește sarcina de a face experimente, deriva idei/concepte, defini ecuații sau alte lucruri pe care, măcar sub unele aspecte, nu le-a mai…

Congresele științifice - frauda și nota de plată

Mediul academic din țările mai puțin dezvoltate tehnologic (începând cu cele balcanice, sau ex-sovietice, și mergând apoi mai la est sau mai la sud) are încă probleme de adaptare la conceptul de „conferință științifică”, sau „congres științific”. Îi recunoașteți pe est-europeni la congresele științifice internaționale, prin aceea că sunt prezenți doar la cele câteva momente festive. La deschiderea festivă, la banchet, și eventual la propria comunicare orală/poster, sau la cele ale colegilor sau ale vreunui cunoscut mai „de inimă”. În rest, pe durata de câteva zile a conferinței dânșii se plimbă prin oraș, vizitează muzee, se culturalizează. Pentru că dânșii sunt superiori, educați și culturali. Nici măcar la sesiunea de postere, unde ar trebui să stea lângă propriul poster și să răspundă la întrebările celor interesați (două ore din cele trei-patru-cinci zile ale conferinței) nu îi găsești. Toate acestea pe banii autorității de stat care finanțează cercetarea – sau, în domenii precum…

Adevărul - acest detaliu tehnic secret

Purtătorul de cuvânt al unei instituții publice insista zilele trecute să folosească în răspunsul la întrebări expresia „acestea sunt detalii tehnice, nu vi le pot spune”. Întrebarea simplă era dacă instituția primise o cerere anume din partea instituției X - și eventual ce făcuse cu cererea. Purtătorul de cuvânt a răspuns că „întotdeauna când primim cereri de la X le răspundem în mod pozitiv”, dar că, în cazul de față nu poate conforma existența cererii pentru că „e un detaliu tehnic”.
Expresia se poate să fi fost nefericit aleasă, dar  cred că e reprezentativă pentru atitudinea unei părți notabile a oamenilor publici de la noi. Pentru ei, datele numerice verificabile, realitatea, dovezile concrete... sunt toate „detalii tehnice” pe care nu e cazul să le aducă/discute în fața plebei – pentru că plebea oricum nu înțelege sau nu merită să fie implicată în acele discuții. Dimpotrivă, după dânșii tot ce merită plebea este un șir de cuvinte frumoase și generale, despre cum „noi întotdeau…

Cum arată criteriile CNATDCU ideale

CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare) are printre atribuții definirea unor criterii de performanță minimale la nivel național, criterii care să fie folosite de către comisiile de concurs pentru posturile didactice și de cercetare superioare (conferențiar, profesor, cercetător științific gradul I sau II), ca și pentru susținerile de doctorat sau de teză de abilitare pentru conducerea de doctorate. Aș insista pe expresia „folosite de către comisiile de concurs/susținere”. Acele comisii sunt alcătuite (conform legii) din specialiști de marcă, notabili prin realizările profesionale și prin corectitudinea academică. Atâta vreme cât membrii comisiilor sunt astfel, atâta vreme cât ei sunt realmente responsabili în privința persoanei pe care decid să o angajeze sau nu, sau să îi dea o diplomă sau nu... atâta vreme cât comisia își respectă acest statut definit de lege, nu ar mai trebui să fie cazul să îi spună nimeni din exterior (fie…

De ce plagiază instituțiile din România?

În limitata mea experiență profesională am avut de citit diverse Regulamente, Contracte și Coduri, mai ales din mediul universitar. Multe din ele plagiază texte de lege. Paragrafe întregi, sau simple propoziții, sunt copiate în Regulamentele și Codurile universităților cuvânt cu cuvânt din lege – dar fără a indica sursa textului și fără a folosi ghilimelele. La ce folosește ca un regulament intern să redea pe pagini întregi încă o dată un text de lege din domeniu? Nu ar fi oare mai logic ca acel text de lege să fie citat pur și simplu (și eventual pentru informare completă/comodă să apară în Anexe în formă integrală), iar Regulamentul să se concentreze doar pe ceea ce are de spus/reglementat el specific și suplimentar detaliat față de ceea ce specifică legea? La fel apoi, vedem pasaje din Carta Universității copiate în Regulamentele elaborate de Rectorat pe baza Cartei, iar apoi pasaje din Regulamentele Rectoratului apar din nou copiate în Regulamentele redactate de către Facultăți c…