Postări

Se afișează postări din iunie, 2016

Din păcate, infractorul a fost prins

Niște traficanți de droguri din Anglia au fost dovediți vinovați în justiție inclusiv pe baza unor mesaje de email pe care ei le-au scris dar nu le-au trimis niciodată . Serverele de email au autosalvat acele mesaje, și acolo se găseau indicii clare despre infracțiunile puse la cale. E (vorba presei) HALUCINANT modul în care știrea de mai sus vine împachetată în unele instituții de presă. De exemplu , cu un titlu ca „Decizie incredibilă a autorităților! A făcut asta pe email și a primit 20 de ani de închisoare”. Te trec fiori pe șira spinării – să fi primit cineva 20 de ani de închisoare pentru un email? Nu, i-a primit pentru trafic de droguri. Mai departe, în același articol, autorii spun: „Nimeni nu se aștepta însă ca până și niște emailuri [...] să fie [...] dovezi la proces. Din păcate, exact asta a pățit [numele infractorului]”. Din păcate? Sau, o altă știre : „Veste tristă pentru [...]. Fiul său a fost trimis în judecată”. Citim în știre că fiul în cauză „a agresat o tână

Justiție incomplet făcută, parlament acuzat

Am mai scris acum ceva vreme aici despre subiectul „cărților scrise de deținuți”. Cam toată lumea pare că îl știe și îl citează – de obicei în clișeele servite de presă. Reamintesc esența: deținuții primeau până de curând reduceri de pedepse pentru cărțile ȘTIINȚIFICE pe care le-ar fi scris în închisoare. Zis și făcut, unii deținuți s-au apucat de scris; uneori memorii de călătorie, alteori cărți de popularizare a științei, alteori eseuri la limita științei, alteori pur și simplu plagiate. Aproape deloc cărți științifice . Și totuși, judecătorii care aveau drept de decizie asupra eliberării anticipate a acelor deținuți... au socotit toate acele cărți ca fiind „științifice”, și i-au eliberat în consecință anticipat. Cât de greu le-ar fi fost judecătorilor să solicite puncte de vedere ale unor experți reali? Era răspunderea dânșilor să constate că acelea nu sunt cărți științifice . Desigur, și comunitatea științifică are vina ei – pentru că de prea multă vreme „măsoară” calitatea știi

Nu suntem chiriașii nimănui

Potrivit Wikipedia , țara cu cel mai mare procent de oameni care sunt proprietari ai casei în care locuiesc este... România, cu mult peste 90%. Nu știu ca această situație remarcabilă de "loc întâi mondial" să fie discutată în vreun fel în spațiul nostru public – poate și pentru că aparent nu poate fi folosită de nimeni ca să ne ceară ceva. Mai profitabile sunt (cred unii) demersurile pompieristice de genul „dați-mi putere, ca să salvez țara/orașul/instituția”. În clasamentul citat mai sus, suntem urmați în principal de țări cu un trecut recent totalitar – de la cele foste comuniste la Grecia sau Spania sau Portugalia. Democrațiile tradiționale și funcționale, marile puteri economice, încep să apară de la locurile 30 în jos, cu procente între 70% și 50%. Procentul foarte mare de proprietari în România probabil înseamnă o securitate economică mai mare, o piață mai precaută și tradiționalistă (precaută în orice fel, nu neapărat economic), și prin urmare o masă mai greu de

Nici măcar campioni mondiali la toate

Știe toată lumea că sportul românesc e în criză, dezastru etc. Știe oare ? Un site dedicat statisticilor sportive internaționale clasează anual țările lumii în funcție de medaliile obținute la mai toate sporturile posibile. România e și aici pe același loc pe care suntem lanivel internațional pur și simplu din punct de vedere al PIB sau al numărului de locuitori. La fel ca la aproape orice altă statistică – de la producția științifică la numărul de accidente sau la consumul de alcool – pentru că totul se corelează cu starea economiei. Mai exact, suntem pe locul 35 din 225 de țări/teritorii dacă socotim după numărul total de medalii. Pe un alt site , de specific similar, ne regăsim pe locul 41 în lume (oscilând din 2008 încoace între locurile 55 și 40). Dacă în aceleași clasamente urmărim locul României din punct de vedere al numărului de medalii raportat la PIB, suntem ceva mai jos, pe locul 64. Aceasta poate însemna că ar fi loc de mai multă eficiență, așa, din cea nemțească –

Cui dăm lecții?

Pentru că avem o epidemie de critici necruțători și care folosesc cu ușurință cuvinte precum nulitate sau non-valoare , aș ține să spun că în opinia mea are sens: Să îi dai lecții de fotbal lui Anghel Iordănescu doar după ce ai câștigat tu mai mult de o Cupă a Campionilor Europeni la fotbal Să îi dai lecții de fotbal lui Alibec doar după ce ai fost tu de mai multe ori golgheterul campioanei României la fotbal Să îi dai lecții de politică națională lui Klaus Iohannis doar după ce ai fost tu președinte mai mult de doi ani Să îi dai lecții lui Dacian Cioloș doar după ce ai fost tu prim-ministru mai mult de șase luni Să îi dai lecții de tenis Simonei Halep doar după ce ai ajuns tu numărul 1 mondial la tenis WTA Să îi dai lecții de știință lui Daniel Funeriu doar după ce ți-ai dat luat tu două doctorate, nu unul , sub conducerea unor premianți Nobel Să îi dai lecții de cultură lui Andrei Marga doar după ce ai câștigat tu mai mult de un premiu Herder Nu veau să s

De ce ne plac Trump și Putin și Erdogan

Discursul public din Europa, și o bună parte din cel din SUA, pare oripilat de succesul populiștilor din SUA, centrați în tabăra republicană în special alături de Donald Trump. Donald Trump și-a zdrobit toți adversarii în cursa pentru a deveni candidatul republican la președenția SUA – iar de aici până la Casa Albă nu mai e mult. La fel de neînțeles pare pentru mulți dintre noi tabăra demagogic-populistă din Marea Britanie – foarte aproape să scoată Anglia din UE la referendumul care urmează peste câteva zile la Londra. La fel oripilat pare discursul public de abuzurile de autoritate de la Moscova (cu președintele Putin) sau de la Istanbul (cu președintele Erdogan). Nici în România, modelele politice de la vârf nu sunt foarte departe de această atitudine populistă – fie că vorbim de liderii marilor partide fie că vorbim despre obsesia cătușelor televizate pentru corupți. E greu să nu rămâi revoltat după ce vezi derapajele rasiste, anti-știință, anti-democrație, anti-libertate de ex

Cum am pierdut Parcul Național Retezat

Imagine
Aflu dintr-un titlu de presă că România ar fi " pierdut Parcul Național Retezat". Urmează evident comentarii pe Facebook – despre revoltă și silă. Firești comentarii - cum să pierzi tocmai parcul Retezat? Nu ajunge câte defrișări, betonări și retrocedări neinspirate sau abuzive s-au făcut până acum cu pădurile acestei țări? Articolul citat vine și cu argumente concrete - și ne spune despre asfaltarea drumului DN66, despre defrișările din Domogled și din alte părți. Absolut revoltător sună totul. Vă propun însă o hartă simplă, ca să vizualizați datele mai concret: Rezervația Domogled și drumul DN66, despre care vorbește articolul citat, nu au (conform hărții) legătură cu Parcul Național Retezat . Pe de altă parte, iată mai jos harta detaliată a Parcului, așa cum este ea prezentată pe site-ul oficial: Se vede din această hartă că există zone cu grade diverse de protecție în Rezervație, și că în cele periferice ("zone tampon") este permisă într-adevăr prin

Infracțiunea de a avea pensie

Citesc în presă (sublinierile îmi aparțin): Câștigătorul alegerilor din Cojocna a fost condamnat definitiv, în anul 2014, pentru înșelăciune, la trei ani de închisoare, cu suspendare, după ce a pus la cale o întreagă rețea prin care bătrânii din Cojocna, și din alte sate din județul Cluj, au primit pensii de refugiați de război , scrie evz.ro. Potrivit sursei citate, Bucur a fost acuzat de procurorii clujeni că a creat un prejudiciu de 521.000 de lei prin ”rezolvarea” a 63 de dosare de refugiați pentru diferite persoane în vârstă, în urma cărora acestea au beneficiat de pensii de refugiați. Anchetatorii au susținut că Bucur controla mai mulți bătrâni , cu vârste de peste 85 de ani, persoane pe care le ducea în fața unui notar public unde declarau că solicitantul pensiei de refugiat a fost plecat în refugiu, în timpul celui de-al doilea război mondial , și că ei cunoșteau exact acest fapt. Ulterior, declarațiile notariale erau depuse la Casa de Pensii Cluj, care aproba plata p

Surpriză, nu sunteți divinități

Câțiva cetățeni din Florești și-au făcut niște afișe și și le-au lipit geam - după care au așteptat să le cadă la picioare 20000 de votanți (i-au spus, pretențios, campanie electorală). Lor, și neapărat nu altcuiva, să le cadă la picioare electoratul, și să-i divinizeze pe post de salvatori . Domnilor candidați, strategia aceasta cu lipitul afișului pe propria ușă n-a mai funcționat de acum câteva sute de ani de la Martin Luther încoace – și chiar și acolo vă pot spune credincioșii bisericii luterane că n-a funcționat în doar 30 de zile. Știu, ați umblat și pe străzi, ați postat și online. Și totuși, mult prea puțin. La final, cetățenii afișători de programe vin, nemulțumiți, să reproșeze contribuabilului că e prost, incult, urât mirositor și nepăsător. Dânșilor  le e rușine cu această țară  care nu-i votează. Domnilor afișători, vă intra în fișa postului de candidați să oferiți ceva concret. Nu vorbe, nu circ, nu poze, nu promisiuni, nu cuvinte dulci, nu vorbe grele. Vă intra î

Legea e o gargară?

Am pus recent întrebarea într-un grup pe „o rețea socială”, dacă are sens să votăm pentru acei candidați care încalcă legea electorală exact pe panoul electoral, exact prin afișele prin care cer votul. Am dat exemplul celor care pun pe panou mai multe afișe decât este voie. Am primit câteva like-uri, și un comentariu: „ să lăsăm gargara ”. Am vorbit și altă dată despre candidații care afișează ilegal, și despre afișele lor ilegale care îi urmăresc multă vreme după alegeri de pe garduri precum lumina Stelei lui Eminescu. Nu ne-a păsat niciodată prea mult de asta. I-am votat așa contravenienți cum erau – și încă uneori ne-am și inflamat să vină la putere să curețe țara. S-o curețe de ce ? De afișajul lor ilegal? Dacă azi ni se pare că o lege atât de simplă sau de clară e o gargară , dacă procedura de vot democratic e o gargară, atunci ne putem aștepta ca și dânșii, după ce vor lua acel vot, să ne privească de sus ghiftuiți și ironici pe toți , spunându-și în barbă: ce gargară...