Carte: Crimă la sugestia unei oi vorbitoare

Am publicat recent la o editură electronică volumul „Crimă la sugestia unei oi vorbitoare”; fișierul ei PDF se poate descărca gratuit de la Academia.edu.

Tema care unește textele din volum este dorinţa de a descurca iţele unor clișee sau idei preconcepute care populează mediul din jurul nostru. E produsul unui om care are deformația profesională de a căuta dovezi concrete, cuantificabile, documentate de surse general acceptate – înțelegând că orice altceva dincolo de acele date concrete este doar opinie sau speculație. Dacă discursul ajunge să se centreze pe tema „cum sunt românii”, este important să marcăm faptul că din punct de vedere psihologic subiectul este tratat recent într-un studiu exhaustiv al unor specialiști (colectivul profesorului Daniel David de la Cluj) care (spre deosebire de noi) chiar au căderea să se pronunţe cu metode și calificări știinţifice pe astfel de probleme, inclusiv enunţând axiome și concluzii ferme.

Sunt revăzute în carte câteva minciuni publice notorii din spațiul public românesc, despre presupusele „locuri rușinoase” pe care ne-am afla când vine vorba de săpunul „prea puțin”, alcoolul „prea mult”, geamul deschis de la care „numai pe noi” „ne trage curentul”, numărul bisericilor „prea mare”, banii pentru biserici „prea mulți”, banii pentru spitale „prea puțini”, bugetul național al educației „prea mic”, taxele „prea mari”, accidentele auto „prea multe”, tendința de „a ne omorî liderii”, IQ-ul „tot mai mic”, irigațiile „inexistente”, mașinile de lux „prea multe”, deprimarea „prea cronică”, țăranii „prea mulți”, capacitatea de inovare „prea mică”, agresivitatea „prea mare” sau „prea mică”, generozitatea „absentă”... Dincolo de aceste considerații, bazate pe statistici disponibile public (și nu, cum suntem obișnuiți în discursul public, pe regurgitarea unor clișee deja regurgitate de alții până la suprasaturarea și din păcate mesmerizarea audienței), sunt descrise de asemenea și pozițiile românilor față de 258 de întrebări dintr-un set de chestionare intitulate World Value Survey (WVS). WVS este o sursă internațională general acceptată ca materie primă pentru cercetări în sociologie, psihologie și științe conexe, în care sunt colectate răspunsuri ale cetățenilor din foarte multe țări la niște chestionare standardizate, pe teme legate (cum spune și numele) de valorile fiecărei societăți.

În volumul Crimă la sugestia unei oi vorbitoare se trec în revistă, față în față, răspunsurile la WVS ale cetățenilor României față de cele ale cetățenilor din alte trei țări: Germania (ca model de țară UE avansată, dar și ca reprezentant al unui focar de putere care a afectat România semnificativ în istorie), Ucraina (ca model de țară estică ortodoxă dar și ca reprezentantă a unui focar de putere care a afectat România semnificativ) și Turcia (ca model de țară balcanică dar și ca centru de putere care a afectat bună parte din istoria României).

Datele numerice pot oferi concluzii surprinzătoare pentru publicul obișnuit de acele clișee de care vorbeam mai sus, clișee ale căror singur argument „factual” este că... sunt regurgitate des. Volumul trece în revistă în ceva detaliu fiecare aspect. În rezumat însă, folosind datele procentuale din chestionarele WVS, se pare că:

• există o similitudine remarcabilă între România și Germania din punct de vedere al valorilor sociale. Acolo unde există diferențe, foarte adesea ele sunt de aceeași natură, dar măsurabil mai mici, cu diferențele pe care le prezintă alte două ţări mai de la est – Ucraina și Turcia.
• Foarte adesea, diferențele dintre România și Germania, sau celelalte ţări, ţin de ceea ce majoritatea grilelor de interpretare definesc ca „tradiționalism”, „pasivitate”, sau „obedientă”. Eu  însă propun o nuanțare, punând accent pe faptul că acele răspunsuri ilustrează de multe ori o realitate obiectivă istorică, în care individul (sau grupul social) a fost sau încă este supus în măsură demonstrabilă, obiectivă și nu subiectivă, unui regim de presiune energică, aleatoare, și potenţial distructivă, din partea factorilor de putere externă/superioară – un regim în care în mod demonstrabil factual (și nu pentru că așa își închipuie vreun „reticent”) „schimbarea” înseamnă spolierea individului.
• O bună parte dintre răspunsurile din România sunt declarativ entuziaste la adresa conceptelor democratice, inclusiv a implicării sociale, administrative sau politice. Aparent ilogic, aceiași respondenți par să fi făcut pasul înapoi când vine vorba de fapte concrete: nu există încredere în sistem, fie el perceput drept corp social fie drept corp politico-administrativ. În fapt, neîncrederea manifestă în autoritățile electorale, în factorii de putere politică sau de media, și în alte eșafodaje sociale de putere, poate fi văzută drept complet justificabilă prin prisma faptului că în România ele nu au apucat să funcționeze suficient de mult sau de real pentru a își demonstra predictibilitatea, siguranță, eficiența și utilitatea. Astfel, când românii (sau alţi estici) își manifestă încrederea în democrație, o fac cu gândul la acele locuri unde ea și-a demonstrat profitabilitatea inclusiv din punctul de vedere cel mai cuantificabil – cel economic. În schimb, puși în fața propriilor instituții democratice, românii sunt natural sceptici și dispuși să le sacrifice relativ ușor în schimbul unui posibil plus de profitabilitate economică imediat verificabilă
• Aparentul anti-secularism al românilor, detectabil în întrebările legate de importanța religiei, vine în contrast cu un secularism acut atunci când li se dă libertatea să se exprime fără a epata transcenderea normele legate de identitatea socială.
• Unul dintre punctele în care România iese net în evidență, în comparație cu toate celelalte țări, este cel legat de respectul pentru muncă și pentru competitivitate – privite ca distinct mai importante de români decât de celelalte trei nații.