Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2016

Talibaneuropenii

Face valuri zilele acestea aparenta tendință de ieșire a Iranului din penumbrele extremiste. Președintele Iranului a mers la Vatican. Vestul a eliminat sancțiunile economice împotriva Iranului. Gesturi simbolice, care ar putea permite multe pe viitor – inclusiv o cale în plus de a face uitată o moștenire de conflicte absurde între europeni și musulmani. Ce au văzut unii dintre noi din toate acestea? Doar partea de tabloid, în care gazdele italiene ale președintelui iranian ar fi evitat să afișeze băuturi alcoolice pe masă în prezența lui, și, mai spectaculos, acoperirea cu placaj a unor statui de la muzeu – pe motiv că erau prea dezbrăcate pentru a fi văzute de un lider musulman. Talibanii supremației culturale europene (să le spunem, talibaneuropenii) s-au simțit jigniți de gesturile prea acomodatoare ale gazdelor italiene. În Italia ca și în România, ca și în multe alte părți, s-a întrebat: „cum se poate să ne dicteze tot felul de străini și talibani cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm…

Conjugarea lui "a greși"

Singular: Persoana I: Eu greșesc. Persoana II: Tu greșești. Persoana III: Corupția ucide.
Plural: Persoana I: Noi greșim. Persoana II: Voi greșiți. Persoana III: Ei/ele sunt de vină.

Kant este idiot

Propoziția din titlu este profund greșită. De ce? Pentru că folosește timpul prezent judecând o persoană (Immanuel Kant) care la timpul prezent e de fapt de mult timp dispărută (sigur, e greșită propoziția și din alte motive, inclusiv din acela că folosește limbaj indecent, sau că autorul ei nu are căderea să dea astfel de verdicte, etc). Nu este logic să judecăm oamenii din trecut după standardele de azi. Putem să cântărim eventual relevanța pe care munca sau a creația lor din trecut o au mai au azi pentru timpul prezent. Putem să cântărim ce impact au avut ele în epoca lor, putem (dacă ne permite caracterul) să le judecăm trăsăturile morale prin raportare la contextul epocii lor. Ceea ce nu are sens să facem, este experimentul de a-l lua pe Kant de acum 250 de ani, și să ne întrebăm cum ar fi privite creațiile lui dacă ar fi publicate azi pentru prima oară, și ce șanse ar avea el dacă ar candida pentru o poziție de cadru didactic sau de cercetător de la o universitate de azi. Ipo…

Curajul de a impune normalitatea în administrarea cercetării

De ani de zile, cercetătorii finanțați de statul român așteaptă din decembrie până primăvara, uneori chiar la sfârșitul ei, pentru a ști dacă fondurile care le revin pentru anul în curs (conform rezultatelor competițiilor anterioare, contractelor deja semnate, sau altor angajamente), „se dau sau nu”. Aproape în fiecare an, din diverse motive (nu s-au colectat banii, sau nu e clar bugetul, sau nu s-au primit rapoarte din toate părțile, etc), așteptai 3 până la 5 luni cu sufletul la gură și achizitiile blocate (materiale, dar si salarii sau participări la conferințe), să afli dacă sau în ce măsură ți s-au evaporat fondurile. Și, într-adevăr, în mai multe rânduri ele veneau tăiate cu până la 50%. Din cauza aceasta, circa o treime din an era, mai ales pentru cercetătorii din zona experimentală, nepermis de ineficientă. Prin contrast, 2016 a început cu o schimbare notabilă: toate demersurile legate de confirmarea finanțării granturilor de cercetare s-au demarat încă din mijlocul lui ianua…

Nitriții: ce omoară și de unde vin?

[Notă: textul de mai jos nu este scris de un medic, sau de un specialist în industrie alimentară; de aceea, el nu se pretinde a fi un punct de vedere definitiv sau complet]
Zilele acestea revedem în presă campanii de tipul „CANCER CHIMIC...compuși interziși” pe tema „nitriților” din alimentație. De obicei aceste știri se referă doar la ionul azotit/nitrit (NO2-) - deci ar fi logic să folosească singularul („nitritul”). Încă mai exact, nu „nitritul” ci „azotitul”, deoarece acesta din urmă este termenul uzual în chimie în limba română; vom folosi însă în acest text, pentru comoditatea cititorului non-chimist, varianta „nitrit” - rugând ochiul chimic-alfabetizat să citească de fapt „azotit”. Probabil că un cuvânt la plural (nitriți) sună mai important decât cu unul la singular (nitrit) – așa că difuzorii de știri se complac în această confuzie. E adevărat, nitritul fiind un ion negativ apare întotdeauna însoțit de un contraion pozitiv – de obicei sodiu sau potasiu. De aici, tendința de …

O idee: să împușcăm parlamentarii și pe tot restul lumii

O analiză recentă publică atrage atenția asupra fenomenului unităților paramilitare din Europa de Est. Ele sunt în expansiune accelerată, în multe cazuri bucurându-se de sprijin public sau chiar de colaborare din partea statului (fie propriul stat, fie unele străine). Fără excepție, toate sunt subsumate unui spirit anti-european. Unele, mai la est, pozează în „apărători împotriva imperialismului rusesc” - dar retorica lor militaristă servește în același timp la inflamarea situației și escaladarea tensiunilor UE-Rusia, iar esența lor este până la urmă una de a exulta lupta împotriva străinilor – ceea ce se cheamă xenofobie. Cele din țările de mai la vest (Cehia, Slovacia, Ungaria, parțial Polonia) sunt mai direct xenofobe, după cum detaliază articolul citat mai sus. Nu doar xenofobe, ci și totalitariste – colportând o propagandă anti-democrație și anti-parlament familiară și românilor – dar de data aceasta cu arma de foc în mână. În fapt, unul dintre liderii paramilitari de la vest de…

Rezultat alegeri Senat UBB

Colegii din Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai m-au ales între cei patru reprezentați ai lor în Senatul UBB - fapt pentru care îi rog public să accepte mulțumirile mele. Programul meu de candidat, depus odată cu restul documentelor necesare la Secretariatul Facultății, era și este următorul:
Mandatul pe care îl propun este unul în sprijinul reprezentativității, sustenabilității, predictibilității, sporirii eficienței, și căutării de resurse financiare suplimentare. Aceasta înseamnă că în opinia mea:
Un candidat trebuie să exprime în Senat puncte de vedere ale colegilor din facultate și departament – atât cele majoritare cât și cele punctuale sau minoritare, în manieră echilibrată și ignorând propriile sale interese sau prejudecăți individuale. În același timp are răspunderea de a înțelege că UBB este o reprezentantă a comunității locale, iar măsurile promovate de Senat, acolo unde este fezabil, trebuie să reflecte conexiunile …

Salvați savanții români!

În discursul public este (cum au observat și alții și alții) adesea tentantă epatarea de limbaj prețios și oficios. Orice faptă decentă (mai ales zilele acestea, cu pericolul gerului la ușă) riscă să fie prezentată ca o acțiune „salvatoare”. Orice elev sau student mai răsărit, sau orice profesor mai cu vocație, sau orice om mai talentat la popularizarea științei, riscă să fie etichetat „savant” sau „om de știință” sau „geniu”. Cred că aceste excese fac rău în trei feluri: Instilă public ideea că decența, sau simpla calitate de a-ți face meseria de profesor, sau de scriitor pentru publicul non-specialist, sau de student/elev, nu sunt suficiente sau de apreciat: trebuie neapărat să îți asumi și o etichetă zgomotoasă. Fără număr. Îi ascund într-un zgomot de fond, luându-le din merite, pe cei (mult mai puțini) care chiar sunt savanți, sau care chiar salvează lucruri. Indiferent că „victimele” sunt sau nu savanți sau salvatori, idealizarea publică excesivă le face adesea rău pe t…

Un exercițiu de credință: situația lui Sorin Oprescu

Conform faptelor publice, necontestate de apărare, primarul Bucureștiului Sorin Oprescu a fost surprins având în posesie bani marcați ca „mită”. De aici, urmează vorbe. De exemplu, vorbe din partea presei că mita e probată de filmări și flagrant – dar aceste vorbe sunt contrazise de șeful DNA. Vorbe din partea apărării, că banii i-au fost puși în mână legitim fără să știe că sursa lor e murdară. Vorbe din partea acuzării, că dimpotrivă, el i-a solicitat ca mită. Vorbe, de asemenea din partea martorilor acuzării, că s-a mai dat mită și în trecut. Nu este însă pe piața de idei niciun alt fapt demonstrat, sau acceptat de ambele părți, care să explice traseul banilor marcați găsiți asupra primarului. În acest context, fără alte fapte sau dovezi certe, îți rămâne doar să crezi și să nu cercetezi una dintre cele două variante (sau, stând neutru, să fii de acord tacit cu opinia majoritară). Fie varianta celor care spun că a fost mită (cu precedentul lor fals în privința flagrantului, dar și…

Omorând medici cu mașina în Norvegia

Discursul public de la noi, ca și cel din alte părți, este inerent dominat sau dominabil de clișee. În privința „scandinavilor” (ca de exemplu norvegienii) clișeele tipice ne vorbesc despre sistemul social avansat, standardele de trai ridicate, corupția redusă, spitalele performante, inteligență, generozitate, perseverență, inovație, și culoarea deschisă a pielii/părului. Același spațiu public, alături de instituțiile statului, tolerează prin contrast (dacă nu chiar propagă) idei precum cea că țăranii româniar trebui înecați ca niște șobolani, sau, mai recent, că medicii români (corupți, incompetenți și cinici fiind toți) ar trebui călcați cu mașina (deci asasinați) într-un fel gest de curățire civică. Asta, până când de curând discursul public s-a mutat la extrema opusă: zilele acestea norvegienii ar fi degenerați, disfuncționali, aroganți, netransparenți. Familia Bodnariu din Norvegia are cinci copii care, din cât se înțelege din spațiul public, sunt în același timp cetățeni norv…

300 de cuvinte pe kilogram lună, acum și în presa britanică!

Ziarul Guardian preia un subiect apropiat de cel tratat aici într-o postare anterioară. Spuneam în acea postare că, în încercarea de a stimula competitivitatea, multe părți ale sistemului universitar încearcă să impună baremuri de producție. În funcție de domeniu și de post, ai de scris o carte la x ani, un articol într-o revistă de specialitate la y luni, etc. Se ia adesea în evidență și numărul de pagini, cu riscul de a se ajunge la baremuri de genul „300 de cuvinte pe lună per kilogram de angajat” (pentru că, nu-i așa, angajatul care mănâncă mai mult trebuie să și producă mai mult; astfel, un angajat de performant de 60 de kilograme ar scrie cca 18000 de cuvinte pe lună, adică suficient pentru vreo trei articole într-o revistă de specialitate). Întrebam în consecință ce ne facem cu oamenii care chiar nu au de spus/scris atât de mult pe cât le cerem? La ce bun vor fi ale lor 300 de cuvinte per kilogram-lună? Iar în efortul competitiv de a depăși producția colegilor nu cumva acești …