Vârste de aur și zăpezi de altă dată
1806, Istanbul, povestea
unui fost domnitor din Țările Române al cărui fiu fugise la ruși
cu scopuri militare în minte:
„...și prinzându-l
pe vodă i-au pus lanțul de gât și de picior cătuși și obezi de
fier și l-au închis în temnița ce-i zice Edicula [...]. Apoi după
câteva zile l-au scos și la meidan la loc de priveliște și stând
vizirul de față au poruncit la gealați de l-au început a tăia la
toate încheieturile, adecă de la degetele mâinilor până la
umeri, care sunt șaptesprezece încheieturi la o mână până la
umere; asemene și la altă mână iar 17. Și la picioare, iar de la
la degete până la încheieturile armurilor de trup, 13 la un picior
și 13 la alt picior, care fac cu toate încheieturile 60. Și
rămânând numai trupul tăvălindu-se în sânge, i-au tăiat
capul. Acest chin au suferit bătrânul Ipsilanti...” (citat
după cronicari, redat la pagina 183 în cartea „Sentimentul de
insecuritate în societatea românească (1600-1830)” publicată de
prof. Toader Nicoară la Editura Accent în 2006).
Era acum 200 de ani,
într-una dintre metropolele civilizației acelui timp. Că nu mai
practicăm așa ceva, la atât de scurt timp de la acel moment, pare (dacă măsurăm la
scara istoriei) un miracol. Pe de altă parte, cei care regretă
vârste de aur și zăpezi de altă dată uită probabil că se
referă la vremuri când proceduri ca aceea descrisă mai sus, sau
fiertul oamenilor de vii în ulei, sau arsul pe rug, sau tăierea cu
fierăstrăul, sau trasul pe roată, sau trasul în țeapă, sau
crucificarea, erau acte publice firești (practicate inclusiv în
Germania până în prima jumătate a secolului XIX – ca să nu mai
vorbim de teroriștii islamici din zilele noastre). Că a omorî mii
de țărani nevinovați la grămadă cu inamicii, cum a făcut Vlad
Țepeș, primind pentru asta felicitările Papei de la Roma, era
„în spiritul vremurilor”. Că moartea de foame sau subnutriție
(inclusiv scorbut, pelagră, și alte boli cauzate de simpla lipsă a
câte vreunei simple vitamine), sau de infecții azi vindecabile cu doar câteva pastile sau preventibile cu un simplu vaccin, era
la ordinea zilei. Că puteai fi omorât sau „doar” jefuit pentru
simpla vină de a merge sau nu la o anume biserică.
Sau că durata medie de viață era
undeva către 35 de ani.
De-așa vremi
se-nvredniciră cronicarii și rapsozii... Deși le datorăm
înaintașilor ceea ce suntem azi, aș argumenta că nu e cazul să
îi invidiem necondiționat – cel puțin nu înainte de a cunoaște în
detaliu toate datele problemei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu