Chip cioplit

Într-un comentariu anterior, arătam cum România este clasificată, conform indicatorilor de specialitate psihologici, ca foarte puțin individualistă, și prin aceasta foarte diferită de Ungaria (cele două țări situându-se exact la cele două extremități ale scalei individualism-colectivism), și față de țările anglo-saxone. Mai departe, cum acest individualism pare să fie asociat cu succesele majore în administrație și economie: țările respective sunt sau au fost în trecutul recent centre de putere majore politică și/sau economică. Mă pot întreba desigur, oare dacă aplicam acele analize sociologice acum câteva sute de ani, când Portugalia și Spania erau lideri de imperii mondiale iar Anglia era încă o forță neglijabilă, cum ar fi arătat rezultatele și cum ar fi arătat concluziile noastre? Am fi spus că englezii nu sunt născuți să fie lideri, pentru că nu le scrie în ADN? Sau că portughezii sunt născuți să fie lideri, pentru că le scrie în ADN, sau pentru că au un anumit scor de individualism (să fi fost el mic în acele vremuri? să fi fost el mare?)... La 1805, am fi spus oare că scrie în ADN-ul german să fie o națiune fărâmițată, în fața glorioasei și unitarei Franțe? La 1700, când în Franța se cumpărau funcțiile publice mult mai ceva ca azi în Europa de Est, și nepotismul era nu doar în floare ci complet legalizat (dinastii, titluri ereditare, etc), am fi spus că e în ADN-ul francezilor să fie corupți și nepotiști? Sau, să ne imaginăm un scenariu în care coloniștii saxoni din Transilvania ar fi fost nu națiune privilegiată ci una tolerată, fără drepturi comunitare. Care ar fi fost soarta lor, de-a lungul a câteva sute de ani? Ar fi dus ea la un propriu 1918? Nu dacă extrapolăm după evoluția lor în timpul dictaturii dinainte de 1989.

În general unii dintre noi suntem tentați să tratăm cu respect de supuși realizările națiunilor „individualiste”, și să ne facem din ele chip cioplit. Au creat imperii, au dat lumii tehnologii remarcabile, au dat lumii creații intelectuale remarcabile – toate exportate ulterior către restul națiunilor și redefinind modul de a fi al tuturor celorlalte civilizații. Poate chiar convertindu-le.

Personal, revin la conceptul pe care gânditori ca Thoreau îl expun: "If I have unjustly wrested a plank from a drowning man, I must restore it to him though I drown myself." („Dacă am smuls injust o scândură de la un om care se îneca, trebuie să i-o înapoiez chiar dacă asta înseamnă că eu însumi mă voi îneca”. În această logică, genocidul și jaful săvârșit de „marile națiuni” pe drumul lor în sus (la colonizarea Americii, în India, în Africa sau în diverse alte locuri din lume, dar și în inima Europei la Auschwitz sau în altă parte) sunt din punctul meu de vedere un preț prea mare pentru orice progres cultural, științific, sau economic. Pur și simplu prea mare. Acum, și întotdeauna.

E bine însă și să ne amintim că țările balcanice, chiar nefiind la originea unor astfel de crime ample în trecutul recent, au fost complice la unele dintre ele (putem cita pogroamele executate de țări precum România cot la cot cu Germania, și apoi cu Rusia), sau au avut altele la temelia chiar a națiunilor. Să ne gândim la șirul lung de populații care au existat, și apoi au încetat pur și simplu să existe – hitiți, traci, etrusci, celți, sarmați, egipteni antici, și așa mai departe. Acelea nu au fost oare tot exemple de genocid fizic sau măcar cultural? Nu avem oare toți, națiuni mari sau națiuni mici, un lung șir de crime și/sau jafuri la temelie – cu atât mai multe cu cât suntem mai „mari”? Mai devreme sau mai târziu, avem poate nevoie să învățăm să facem și altceva decât să luăm – pentru că se termină resursele pe care le putem lua. Mai devreme sau mai târziu, avem poate nevoie să învățăm că centralele nucleare nu se construiesc pe falii seismice, că drumul spre o societate mai bună nu trece prin stăpânirea, eliminarea fizică, sau prin convertirea celorlalți, că dezvoltarea tehnologică nu trebuie neapărat să aibă ca rezultat poluarea până la moarte a planetei. Mai devreme sau mai târziu, avem poate nevoie să evoluăm. Să învățăm în egală măsură și de la englezi și maghiari, ca și de la portughezi sau români, din prezent ca și din trecut – fără ca vreunii dintre ei să devină, sau să se pretindă, chip cioplit.