Postări

Se afișează postări din mai, 2015

Numai Kant!

Zilele acestea, fotbalul e în atenția multora. La Cluj sau București, e vorba de finala de mâine a Cupei României (Numai „U”!...). În rest, e vorba de scandalul de corupție de la FIFA, unde procurorii americani au „săltat” persoane suspectate de corupție. Un site de știri american destul de liberal scrie despre scandalul FIFA aducând în atenție opinia lui Kant despre acțiuni imorale. Astfel, Kant insista că o acțiune imorală, fie ea furt, minciună, corupție, sau altceva, este, și ar trebui să rămână, pur și simplu imorală indiferent de context. Dacă crima e imorală, atunci și asasinarea unui tiran criminal e imorală. Dacă furtul e imoral, rămâne imoral ca un muritor de foame să fure o felie de pâine de la un milionar corupt și malefic. Dacă furtul e imoral, rămâne imoral și atunci când n-o să afle nimeni. Dacă frauda la examen e imorală, atunci rămâne imorală și la un examen la care profesorul nu e competent și materia „nu ți-e de folos”. O știe, conform lui Kant, până și un copil de…

La degustat cu epigonii

În postarea anterioară reaminteam vremurile în care la experimentul de chimie se urmărea nu doar culoarea, temperatura, depunerea de precipitate, sau degajarea de gaze din amestecul de reacție, ci și... gustul său – la propriu. Dacă azi suntem tentați să privim de sus la simplitatea unor astfel de practici, e bine să ne amintim că marile descoperiri din istoria științei, cele care ne-au marcat manualele prin reguli universal aplicabile, au fost rodul unor astfel de experimente, când între oamenii care intrau în laboratoare proporția celor excepționali era mult mai mare. La 1870, a încerca pentru prima dată o anume reacție și a îi analiza produșii era o chestiune de tehnică și de talent ieșite din comun – de artă adesea. Azi, după 150 de ani, descoperirea unei noi substanțe ori reacții chimice are o cu totul altă încărcătură, mult mai de rutină, rezervată unor epigoni care nu au nevoie nici de geniul nici de talentul înaintașilor – ci doar de manualul de utilizare a „aparatului” (de m…

...paraît neutre au goût

Annales de chimie et de physique, 1870, p 351 ("Sur un nouveau acid de souffre"); sublinierea îmi aparține:
"Un flacon à gros goulot, contenant des copeaux de zinc bien décapés, de 1/2 litre de capacité environ, est rempli jusqu'au goulot d'une solution concentrée de bisulfite de sodium. […] On bouche hermétiquement et l'on place le flacon dans l'eau froide. Au bout d'une demi-heure, le liquid n'exhale plus d'odeur d'acide sulfureux et paraît neutre au goût, au moins dans les premiers moments."
...așadar, sinteză chimică de pionierat: se pune zinc metalic, bisulfit, se degajă gaz urât mirositor, iar la final ..."paraît neutre au goût"..."cel puțin în primele momente". De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii...

Sunteți niște bacterii

Un articol recent subliniază modurile în care statisticile despre cultura generală științifică pot minți, și adesea o fac. Cum anume întreabă, și pe cine, contează foarte mult. Aceiași oameni care într-un sondaj separat demonstrează că au auzit de ADN și știu ce face el în fiecare celulă, cad foarte ușor în capcana unei întrebări de genul „ar trebui etichetate explicit mâncărurile care conțin ADN?”. Capcana vine în două feluri – o dată pentru că în acel chestionar restul întrebărilor erau serioase și justificau răspunsuri similar de îngrijorate, și în al doilea rând pentru că astfel așezată întrebarea putea chiar să sugereze că e vorba de un ADN utilizat necontrolat ca aditiv. Concluzia chestionarului era că respectivii cetățeni nu știu ce este acela ADN, sau nu sunt suficient de inteligenți. Pusă așa, e la fel de valabilă ca a spune că cineva care nu „ghicește” corect la alba-neagra e vinovat că nu știe să numere până la trei.
Pe o temă similară am scris recent aici despre un sondaj…

Aveam de mult o bănuială

Aeroportul București. Câteva ore de așteptare duminica după-amiaza, pentru zborul de legătură către o conferință internațională. Te așezi să lucrezi la laptop undeva într-o zonă mai liberă; pur și simplu - fără cafea sau alte scuze.
Peisajul obișnuit de aeroport. Străini sau înstrăinați în haine pe jumătate pijama pe jumătate blugi, copii „cu sirena după ei”, localnici angajați, localnici turiști, o vedetă-două. Unii pe telefon, alții cu căștile, alții mimând curiozitate pentru fotografiile de pe pereți, alții cu câte o cola, un biberon, o geantă pe rotile, o plasă de Bila, o gumă de mestecat (un tânăr pare să intre în faza zen prin devoțiunea cu care mișcă mandibula), alții comentând mărunțișuri despre casă, mâncare sau prieteni. Trece și un cercetător științific - îl recunoști după suportul de poster cu care merge la conferință. Personal de securitate în diverse uniforme – care plictisit, care în discuții animate.
Unul dintre oficialii de pază începe să facă cercuri tot mai apropi…

Nu contează cât de alb ai părul...

Imagine
Revista Nature a publicat recent un articol despre situația pensionabililor din universități, cu puncte de vedere și statistici din jurul lumii – inclusiv destule relevante și instructive pentru România. Unul dintre argumente este că menținerea la opțiunea lor și pe durata dorită de ei pe piața muncii a celor cu adevărat activi duce, chiar când ei sunt „de pensie”, la menținerea sau crearea de încă alte locuri de muncă pe lângă ei.
Articolul citează de mai multe ori o statistică legată de granturile NIH din SUA, unde „proporția tinerilor sub 35 de ani scade, iar cea a celor peste 65 de ani crește”. Ideea este suficient de des menționată și în alte contexte încât să merite mai multă atenție. Iată mai jos o variantă redesenată în limba română a graficului citat de Nature, redesenat după o altă sursă.


Evident, cei sub 36 de ani pierd teren, iar cei peste 66 câștigă. Atenție însă la procente: sub 5-10% pentru cei de la 66 de ani în sus. Să fie atât toată problema? Câteva procente? În tim…

Copiii spun...

În autobuz, centrul Clujului. Doi copii de școală primară, cu ghiozdanele în spate, cuminți și îngrijiți, discută discută cu voce tare, în fraze complete și corecte, parcă mai preocupați de reacțiile pasagerilor din jur decât de replica partenerului de discuție. Teme: nu avem bilet, oare o să ne prindă controlorul? La fabrica de bere (specific eu aici că e desființată în prezent) se va construi cel mai mare centru de biciclete din lume și din univers. Menționează costuri de miliarde de mii, și faptul că Putin o să ne ajute. Centrul de aeromodele la care au fost: doar atât despre el – nu avea preș la intrare.

Ei sunt parte a viitorului nostru, poate mai mare, poate mai mică - aici sau oriunde în lume. Acea parte în care în continuare toată lumea este încătușabilă, în care în continuare detaliile sordide  par să dizolve substanța utilă a oricărei instituții sau a oricărui gest, în care în continuare fărănumăr e o religie, în care în continuare societatea are stăpâni nu administr…

Școala vieții și școala infractorilor

„Se descurcă el, are școala vieții...” -auzim despre unul și altul. Sau „degeaba ai școală dacă n-ai școala vieții”.
Existența conceptului de „școală a vieții” e o palmă nu atât pe obrazul școlilor propriu-zise, cât pe obrazul celor care fac școala să fie ce este azi – adică obrazul nostru, în ansamblu. „Școala” în sine avea tocmai menirea să te pregătească pentru viață. Făcând diferența dintre ea și o adevărată „școală a vieții” afirmăm indirect dar cu atât mai mult irefutabil că sistemul educațional oficial e un eșec major al nostru ca societate - părinți, profesori, diriguitori, contribuabili. Insist pe generalizare pentru că în mare parte prin „școala vieții” înțelegem „școala hoților neprinși”. Într-adevăr, în fața acelor hoți avem o reverență deosebită, cu toții. Se știe că au au furat? Se știe că mint? Se știe că au făcut poliție politică împotriva rudelor și colegilor? Se știe că au făcut contrabandă? Se știe că încalcă de-a valma oricare dintre cele zece porunci? Se știe că …