Buget sau perdea de fum?

Aud că în loc să își concentreze eforturile pentru a cere o transfuzie urgentă de capital în bugetul cercetării, pentru ca ea să poată (așa cum și trebuie) susține laserul ELI altcumva decât tăind din granturile de cercetare, vocile reformei și vocile puterii își dau mâna (desigur involuntar) în a crea o perdea de fum în jurul unor reorganizări administrative. Dacă oamenii din sistem rămân aceiași, dacă bugetul rămâne același (redus de facto cu 50% pe seama investițiilor de infrastructură ELI, dar altfel deloc redus ca total oficial), singurul lucru pe care îl pot realiza schimbările instituționale este să mute imperfecțiunea sau lipsurile dintr-o parte în alta – pentru că banii sunt oricum insuficienți și oamenii oricum imperfecți. În disputa despre cine înțelege mai bine sistemul și cine ar trebui să ia decizii, cei mai vizibili participanți par să se concentreze mai degrabă asupra puterii de decizie decât asupra unui efort de a asigura cercetării partea logic necesară din bugetul național. De pe margine, arătăm cred cu toții ca la Concursul descris de Marin Sorescu, cu observația că plafonul către care sărim (bugetul național al cercetării) ar putea fi schimbat ușor dacă ne-am pune cu toții mintea:

Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălțime.
Ştim precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul,
Să fie şi Dumnezeu,
Asta din cauza gravitaţiei
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.

Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească,
Pentru că nu putem sta altfel,
Când avem în noi geniul înălţimii,
Ca peştii zburători
Dorul aripilor adevărate.
Zi şi noapte continuăm
În plafonul nostru scund.

Cel mai sprinten,
Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi
Şi stăpâneşte cel mai bine
Legile avântului
Ia şi cele mai multe pocnituri în cap.


...unde prin „pocnituri în cap” aș înțelege eforturi încă perfectibile de a îmbunătăți performanța sistemului de cercetare. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

...cu număr. 73.

Cazul misteriosului teren bihorean de fotbal construit în pantă

Cum aleg revista de specialitate