Scientometrie sau comunism?

Într-un articol din revista Scientometrics la care am mai făcut referire într-o postare anterioară comentam asupra egalitarismului care transpare din anumite încercări de a „măsura” rezultatele cercetătorilor științifici. Insistența de a întreba câte ore ai lucrat la un articol științific sau o carte, calculând coeficienți împărțiți la număr de autori, număr de pagini, eventual și la poziția lui Mercur în zodia lui Peștilor, și impunând barem uniformpentru toată lumea, vine din zona care își asumă a fi preocupată de valorile performanței și „profesionalismului” economiei de piață, dar rezonează în astfel de inițiative cu concepții egalitariste ce aduc aminte mai degrabă de propaganda comunistă. N-am văzut pe nimeni ghidat de astfel de calcule la zecimală în grupurile de cercetare din domeniile pe care le cunosc, în societățile cu adevărat competitive. Iar scuzele tipice, de genul „bine dar în România nu se poate” au drept corolar otrăvit pe dr. Mengele și camerele de gazare.


Many modern bibliometric approaches seek to provide increasingly balanced comparisons between research fields. [...] Yet, one component dictating the number of publications is the level of public interest in the topic, manifested via funding by taxpayers - either directly via governments or indirectly via private enterprises. The amount of funding reflects (or should do so) the interest of the society in the respective field, implicitly dictating the number of researchers, and hence the number of publications, journals, citations, etc. A biomedical article, for instance, beyond stirring interest from an inherently larger body of researchers, is likely to appeal to a larger body of tax payers, than, perhaps, an article dealing with philosophy. This, de facto, is an important difference in impact within society in general. Should one seek to completely level out such differences by normalizing formulae, or should one rather seek to educate the respective public to the extent that no leveling will be needed anymore? [...] a complete leveling, when thoroughly endorsed, would invoke wider (and so far not entirely acted upon) implications if the principle of ‘‘equal internal ranking = equal retribution’’ is applied at all levels of society, not only in research.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

...cu număr. 73.

Cazul misteriosului teren bihorean de fotbal construit în pantă

Cum aleg revista de specialitate