Cu crucea-n frunte...

Avem un imn naţional care vorbeşte despre Preoţi cu crucea-n frunte. Oficialii care ne conduc îşi consfințesc ocuparea postului cu Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Sistemul politic şi social de azi stă pe umerii unor oameni care au sfidat represiunea îngenunchind pentru a spune public rugăciuni în Decembrie 1989 şi în alte ocazii. Presa care ne informează nu uită niciodată să marcheze momentele religioase importante din calendar, inclusiv cu transmisii în direct, urări emoţionate etc. Tot ea abundă de ştiri laudative despre individualităţi marcante precum Părintele Arsenie Boca, sfinţii închisorilor, etc.

Prin contrast, o anumită parte a discursului public venit pe acelaşi canale ca cele de mai sus reia motive complet opuse, precum cele ale preotului lacom, ale preotului supus puterii banului, ale bisericii supuse unei retrograde puteri politice, ale religiei ca opiu pentru popor, sau ale bisericii ca gaură neagră în bugetul poporului. Când unul dintre revoluţionarii din 1989 face în Senatul României gesturi individuale de aparentă sorginte religioasă, comentariile care îl urmăresc aproape unanim par scrise de călăii care mitraliau în 1989, nu de cei care le stăteau împotrivă.

Falia evidentă dintre ce spunem şi ce facem, dintre pro-religiozitatea exprimată în context oficial şi profundul ateism exprimat în altele, e o sursă de confuzie şi prin urmare de decizii neproductive. Poate un exerciţiu de introspecție şi de consecvenţă cu noi înşine ne-ar permite să o micşorăm, dinspre care parte se poate.