„După buget, mică...”

E la modă discuția despre cât la sută din PIB se cuvine sănătății, educației, cercetării, armatei, transporturilor, etc. Toate aceste domenii par că ar merita mai mult, astfel încât ești tentat să te întrebi la ce (alte) capitole se duc oare banii în mod (poate) nejustificat. Acest lucru ne invită la un exercițiu, pe care vă invit să-l încercați de asemenea: căutați în Google „US budget 2014”, și apoi selectați opțiunea „images”. Cum probabil sperați, vi se va afișa un șir foarte lung de grafice clare ce ilustrează modul în care SUA își distribuie bugetul pe domenii – social, sănătate, militar, etc. Încercați și „UK budget 2014” - veți avea același rezultat. La Germania, Rusia sau China lucrurile devin mai complicate, pentru că rezultatele căutării sunt dominate de imagini legate mai mult de politică sau de aspecte mai generale – însă datele pot fi găsite până la urmă. La alte țări din UE (să spunem, Italia sau Suedia) deja e aproape imposibil prin această metodă să descoperi datele reale ale bugetului de sub puzderia de grafice care au de-a face cu bugetul UE, cu probleme politice, cu gazul rusesc – dar nu cu detaliile bugetului național. Rezultatele acestea nu înseamnă că datele nu sunt publice – ci mai degrabă ilustrează nivelul de interes al publicului față de detaliile concrete ale bugetului, în raport cu vorbele, zvonurile, politica și propaganda de pe marginea lui. De asemenea ilustrează măsura în care servitorii publici ai acelor state găsesc de cuviință să livreze informația clar, explicit, eficient și relevant pentru contribuabil. Încercați apoi același exercițiu pentru bugetul României. Veți găsi printre imaginile afișate date privind evoluția anuală generală, uzualele luări de poziție despre bugetul prea mic la X sau Y minister, despre deturnări de fonduri, evaziune, corupție, creștere economică, religie, politică...dar nu acele grafice simplu de înțeles pe care le scot la suprafață americanii sau britanicii, și care arată exact unde se duc banii, pe procente și comparativ. Acele grafice care, puse pe masă alături de cele ale economiilor mai sănătoase, ale societăților pe care am vrea să le luăm de model, să ne ajute să judecăm dacă fondurile propriului buget sunt distribuite în proporții optime.

Se poate argumenta că aceste diferențe dintre datele SUA, Marea Britanie și România sau Italia spun mult despre modul în care ne conducem și în care suntem conduși, și despre interesul real pe care îl avem, ca societate în ansamblu, în a înțelege exact ce se întâmplă cu țara noastră. Nu mă refer la interesul arătat pavlovian/simplist la chemarea de „cine nu e cu noi e împotriva noastră” pe diverse teme înguste la apelul unora care de altfel numai „cu noi” nu sunt - subiect de exercițiu instituționalizat din vremea interbelică și până acum și căruia mă bucur să văd că destui știu încă să îi reziste demn. Mă refer, așa cum am spus, la disponibilitatea de a propune și implementa soluții concrete, cu fapte, date complete, cifre validate, repere general acceptate – și, în general, cu efort mai mult decât cu emoții trecătoare. În lipsa acelui fel de interes, se poate mai departe argumenta că dacă fiecare are țara pe care o merită, pe aceasta s-ar putea ca într-o bună zi să o merite alții.