Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2015

La ce aspirăm?

O știre recentă puncta, nu pentru prima dată, intenția declarată public a unui for român de specialitate de a propune la premiul Nobel un anume scriitor. Una dintre puținele și simplele informații ce se pot citi pe pagina oficială www.nobelprize.org/ la secțiunea „Nominations” este că nominalizările trebuie să rămână secrete timp de 60 de ani. Faptul că organizația profesională respectivă și/sau cele de presă care au preluat știrea nu par să cunoască detalii de asemenea simplitate despre modul în care funcționează o entitate despre care scriu sau căreia îi vor adresa o cerere oficială se leagă poate de o atitudine pe care am descris-o recent într-o altă postare despre modul în care ne interesează detaliile bugetului național. Astfel, mulți dintre noi aspiră, onest de obicei, la lucruri mari. Fie să înțeleagă bugetul național, fie să fie luați în seamă de cei care îl scriu, fie să fie cei care îl scriu, fie să publice un articol științific (sau foarte multe) într-o anume revistă pres…

Garanți sau asistați?

Redau o parte din răspunsul la un nou set de întrebări pentru care îi mulțumesc lui Petru Munteanu de la Foreign Policy. Tema era legată de implicarea diasporei. Mă grăbesc să îl redau, pentru că altfel lista de lideri de partide începe să își piardă actualitatea...
Cred că în ochii oricui e evidentă frustrarea pe care o resimte o mare parte a cetățenilor cu drept de vot, indiferent de domiciliu, față de performanța sistemului politic din România. Sistemul în sine pare să fi perceput acest lucru. Ca dovezi pot fi invocate perpetuul joc de alba-neagra din ultimii ani, jucat cu acronime în jurul principalelor forțe politice - USD, USL, PSD+PC+UNPR, PDL, PLD, ARD, (P)MP, FC, ACL, PLR etc, dar și faptul că azi președinții principalelor forțe politice din parlament sunt oameni fără un „trecut” pre-1989 (în majoritatea lor din cauza faptului că sunt relativ tineri) – Victor Ponta, Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Kelemen Hunor, Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea. Nici acronimele și nici oam…

Incertitudine

"Mulți m-au sfătuit Să mă dau la fund pentru o vreme. E mai bine așa, Pentru o vreme, Și m-am dat.
La fund toți se împiedicau de mine. Și-am ieșit iar la suprafață. Acum om vedea..."
[Lots of people advised me To try and lay low for a while. It would be better that way, For a while, So I laid low.
Yet, laying low I was getting in everybody's way. So I surfaced back up. Now, we'll see.]
Marin Sorescu, "Incertitudine" ("Uncertainty"; translation by RSD)

Mi-au căzut zilele trecute întâmplător sub ochi următoarele valori numerice din baza de date Thomson-Reuters ISI pe ultimii trei ani, domeniile Biochimie și respectiv Chimie anorganică, pentru autori afiliați în România; cunoscătorii știu, iar ceilalți trebuie avertizați, că ele au valoare limitată, și în niciun caz nu sunt menite să fie folosite pe post de oglindă-oglinjoară (cf. povestea Albei ca Zăpada). Sunt numeroși alți biochimiști în țară de la care am de învățat, și la fel și pentru anorganică (ca să nu ma…

Cei 90%

O analiză dintr-un articol recent din revista de specialitate Scientometrics relevă că, pentru o universitate reprezentativă pentru cele de vârf din România, 10% dintre angajați sunt cei care generează 95% din producția științifică reflectată în fluxul principal de informație de profil (reviste indexate în cele mai selective baze de date, cărți ajunse într-un număr mare de biblioteci internaționale). Procentul celor care fac acest lucru la nivele direct competitive cu cele mai bine apreciate universități din lume e încă și mai mic, de cca 2% - ei generând în schimb cca 40% din producția științifică mai sus descrisă. Prin complementaritate, 90% dintre angajați publică în medie un articol sau o carte de impact notabil o dată în carieră (o medie de 0,02/an). Valoarea de 2% nu ar trebui neapărat să mire. Cei interesați au remarcat poate că la multe criterii după care oamenii sunt inegali, aici și oriunde altundeva în lume, începând cu distribuția averilor, mergând la IQ și la multe altel…

Supremi

Într-o postare anterioară făceam aluzie la modul agresiv în care mediul public încearcă să impună o cultură a superlativului. La nivel descriptiv sau prin deziderate, e vorba despre faptul că suntem, am fost, vom fi, sau ar trebui să fim cei mai... orice: buni, răi, deștepți, bogați, săraci, proști, lași curajoși, vechi, noi, bețivi, educați, needucați, analfabeți, geniali, mari, mici, grași, slabi, verzi, albi, negri etc. Prin contrast, în opinia mea unul dintre puținele lucruri care ne caracterizează cu adevărat este faptul că avem picioarele pe pământ și ne știm cântări judicios relativ la cei din jur. E o trăsătură manifest absentă din profilul majorității personalităților perindate în mass-media, fie ei vectori de opinie, vedete ad-hoc, politicieni, magnați, servanți publici, etc, – dar pe care mă bucur constant să o regăsesc în oamenii din jurul meu. De altfel acest contrast între reperele vizibile în viața publică și reperele interne ale celor din care se hrănește această „viaț…

Simplist despre cultură vs. aculturalism

Destinul noțiunii de cultură este îngemănat cu cel al umanității. Cu toții acceptăm, explicit sau implicit, că unul din principalele lucruri care îl diferențiază pe om de animale este capacitatea de a genera cultură. Realizările unei națiuni, ale unui grup, sau ale unui individ sunt cuantificate în mare măsură prin prisma contribuțiilor aduse la cultura locală și/sau universală. Spre exemplu, temuți sau respectați la vremea lor, dacii, gepizii ori tătarii și-au păstrat un loc în memoria colectivă a umanității în primul rând datorită unor popoare cu o cultură mai dezvoltată, ai căror poeți, istorici, filozofi, lingviști, pictori sau sculptori le-au consemnat existența. În acest context, nu putem încerca decât o îndreptățită îngrijorare privind la adesea enunțata criză culturală în care ne aflăm; prin prisma celor expuse mai sus, sucombarea pe scară largă a culturii nu poate să însemne decât o regresie spre animalitate, un pas spre neființă. Este legitim așadar să ne întrebăm dacă, și …

Primii la alcool sau primii la senzaționalism?

Am revăzut recent în presă știrea despre clasamentul țărilor după consumul de alcool. În bună tradiție cu alte ocazii, a primat abordarea senzaționalistă care ne permite să asociem superlative expresiei „românii sunt” (ea însăși predispusă la abuz), fie că e vorba de superlative pozitive ori negative (în funcție de domeniu și eventual de ce ni se „sugerează”, suntem ori cei mai geniali, ori cei mai răi – numai să fie menționată expresia „cei mai”).
Așadar, știrea standard ne spune că România este printre primele țări din lume la consumul de alcool. Clasamentul astfel popularizat are pe primele zece locuri, în ordine descrescătoare, Belarus, Moldova, Rusia, România, Ucraina, Andorra, Ungaria, Cehia, Slovacia, Portugalia. Criteriul de clasare este numărul de litri de echivalent de alcool pur consumați pe cap de locuitor pe an, de populația peste 15 ani. Valorile pentru primele 10 țări sunt în zona 12-17, adică, pentru România, cca 1 litru de alcool pe luna, deci aproximativ 33 mL pe zi…

Nu, curentul nu "ne trage" doar pe noi

Un comentariu pe care l-am văzut acum câteva zile la televizor marca o idee care la prima vedere (fie că încercăm să vorbim cu străini, fie că încercăm să căutăm pe internet) este pe cât de clară pe atât de spectaculoasă: "numai în România" există expresia "a te trage curentul" (de la aerul condiționat sau în alt fel) și că numai la noi ar exista conceptul că acest tras aduce dureri de cap, măsele, etc.  O privire mai atentă arată că ideea de mai sus este falsă. Pentru a ilustra acest lucru, redau aici un comentariu găsit pe internet (credit: comentariu al utilizatorului P. Yao, pe blogul scriitorului JS Bangs):
This concept The “Draft” concept is not unique to Romania at all, you’ll find it all over Europe (and wider). As noted above, Turkey is big on it, it’s very common in Germany, France, Spain, Greece, few posters pointed that ex-Yugoslavia believes in it too. The concept was common here in the States too, yet we gradually forgot it as air conditioners moved in (…

De unde vin

Motto: „Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec” (M. Eminescu, Rugăciunea unui dac)
Unii scriu pentru că au ceva de spus. Le apreciez încrederea de sine, dar nu am multă simpatie pentru profesiunea de reper autodeclarat. Unii scriu pentru că au talent. Îi admir, dar nu găsesc des motiv să îi ascult. Unii scriu pentru că au ceva de demonstrat. Îi găsesc triști, pentru că își privesc auditoriul drept teritoriu ostil. Unii scriu pentru că au nevoie de atenție. E în natura umană. Unii scriu pentru bani. Aceasta înseamnă că auditoriul e un client de la care vor să obțină un beneficiu imediat. Sper, și încerc, să nu am de-a face cu ei. Unii scriu pentru că e datoria lor de persoane publice. Argumentul e însă circular... Unii scriu pur și simplu „cam ce-au pe suflet”. Pentru că sunt sinceri fără a pretinde că sunt repere imuabile de corectitudine și fără a căuta forme artificiale ori pretențioase, îi urmăresc cu atenție.

Prin acest blog nu pretind că „am ceva de spus”. Nu mă intere…

Despre conexiuni între educație și finanțare

Am completat de curând un formular pentru un sondaj de opinie la cererea unei colege de la București. La întrebarea despre gradul în care (în opinia mea) existența unui mecanism de corelare a salariilor cadrelor didactice cu taxele și impozitele plătite de absolvenții proprii este o măsură corectă și morală, am avut următoarele comentarii:
Conceptul „absolvenții proprii” este imposibil de definit în mod corect etic. Fiecare absolvent trece prin mâinile unui număr mare de cadre didactice, cu statut și capacitate de influențare limitate și diferite intre ele (de la asistent ocazional la responsabil de grup de discipline, etc) și provenind din departamente, facultăți sau chiar universități diferite – iar „diferite” se referă inclusiv la calitatea „produsului”, nu doar la profil. Alături de conceptul finanțării per student/elev, cel expus aici furnizează încă un mod de a eluda evaluarea directă, asumată și responsabilă, a calității actului educațional și științific în România. În lipsa …

Inegalități vs. diferențe (continuare la "Simple consecințe")

Postarea de ieri făcea referire la inegalitatea flagrantă ca sursă de conflicte. Inegalitatea dintre doi oameni (sau două societăți, etc) poate însă mai departe fi privită drept o formă mai particulară de diferență între ei. În general putem vorbi despre o inegalitate atunci când găsim o un criteriu comun bine definit (de obicei și cu o unitate de măsură/metrică adecvată) pe care să îl aplicăm peste o anumită diferență (greutate, înălțime, bani, imobiliare, pagini citite, etc). Când natura diferenței dintre două entități ne scapă (fie pentru că nu e evidentă, fie pentru că nu dorim să facem efortul de a o identifica), rămâne să vorbim mai generic despre diferențe nu inegalități: diferența dintre pasiunea pentru pictură și pasiunea pentru dans, diferența dintre rasele umane, diferența dintre dietele diverselor regiuni geografice, etc. Când acele diferențe sunt prea mari, sau când în mod artificial ele sunt împinse prea în față în agenda publică ori personală, sau când se forțează confr…

Simple consecințe

Inegalitatea flagrantă, manifestă, stridentă, uneori epatată, este inevitabil o sursă de tensiune, și deci potențial și de conflict. Actele de violență (fie ideatică, fie materială) par să devină în astfel de contexte, statistic vorbind, simple consecințe. Vedem acest lucru în interacțiunile curente între oameni, între grupuri sociale – și prin urmare și între națiuni sau chiar întregi zone geografice. Accesul la resurse, securitatea, puterea de decizie, sau accesul la informație n-au fost niciodată uniforme în interiorul unui grup social, cum n-au fost niciodată uniforme pe mapamond. Deceniile recente au văzut poate aceste diferențe exacerbându-se, cu lumea „vestică” alunecând accelerat spre viitor în timp ce alte regiuni stau ancorate în Evul Mediu sau chiar, în puține cazuri, în antichitate sau preistorie. Nu discutăm aici despre „a cui e vina”, ori dacă ar fi trebuit luat alt curs pentru a evita această situație; rămâne realitatea acestor diferențe. Pentru a pune (probabil foarte…

O idee

O idee posibil utilă: un program „Lider=profesor” care să asigure accesul direct în învățământul preuniversitar, fără examene suplimentare, cu burse de 5 ani care să suplinească sub-finanțarea, al șefilor de promoție (sau, după caz, al primilor 1% din absolvenți) de la principalele universități din țară – la nevoie prin crearea de poziții didactice speciale. Pentru acești profesori, oferirea și de posibilități de continuare a studiilor post-universitare în regim deschis, care să nu pericliteze atenția dedicată predării. Ar fi vorba de puțini oameni, de un efort bugetar relativ minor la nivel național, dar de un semnal și de un exemplu poate util.

De 15 ianuarie

Un text mai vechi, din 2011 (in “On psychology and beyond”, Ed. Enikö Batiz, 2012, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca), cu iz de Eminescu.  Conexiunea dintre dualitatea materiei și Heisenberg a fost recent explorată mai riguros într-un articol din Nature Communications.           
Binary logic is deeply rooted in the functionality of human reasoning. Some of the oldest examples in this respect are night and day, good and evil, life and death, front and back, left and right. Several of these examples fall under the general concept, later taken to be of utmost importance in science, of symmetry. Cultural models throughout history have dwelled in such binary logic. “Good deities” versus “bad deities “are one example, applied in religious models of which the Christian paradigm is one of obvious examples. Most interpretations of the world, many of them inherently anthropocentric, indeed correlate the concept of choice with the very existence of the world (regardless of whose choice …

„După buget, mică...”

E la modă discuția despre cât la sută din PIB se cuvine sănătății, educației, cercetării, armatei, transporturilor, etc. Toate aceste domenii par că ar merita mai mult, astfel încât ești tentat să te întrebi la ce (alte) capitole se duc oare banii în mod (poate) nejustificat. Acest lucru ne invită la un exercițiu, pe care vă invit să-l încercați de asemenea: căutați în Google „US budget 2014”, și apoi selectați opțiunea „images”. Cum probabil sperați, vi se va afișa un șir foarte lung de grafice clare ce ilustrează modul în care SUA își distribuie bugetul pe domenii – social, sănătate, militar, etc. Încercați și „UK budget 2014” - veți avea același rezultat. La Germania, Rusia sau China lucrurile devin mai complicate, pentru că rezultatele căutării sunt dominate de imagini legate mai mult de politică sau de aspecte mai generale – însă datele pot fi găsite până la urmă. La alte țări din UE (să spunem, Italia sau Suedia) deja e aproape imposibil prin această metodă să descoperi datele …

Violența TV

Se vorbește mult în ultima vreme despre efectul negativ al televiziunii, datorat excesului de violență (fizică, dar desigur și morală) pe care aceasta îl oferă. Măsurile de contracarare propuse de obicei sunt de aceeași sorginte cu cele propuse și cu alte ocazii: controlul accesului la emisiunile cu tenta violentă, marcarea cu avertismente clare a conținutului violent, și conștientizarea publică a periculozității violenței televizate. Demonizarea televiziunii ca instituție ne este la îndemână și are avantajul de a ne furniza iluzia existenței unui set de măsuri simplu de enunțat, bine definite și a căror aplicare ar rezolva problema. Astfel de măsuri riscă însă să încalce principii fundamentale ale societății moderne, ca libera concurență și liberul acces la informație; e simplu în aceste condiții pentru mulți să depună armele: „noi am încerca, însă EI nu ne lasă” – alunecând astfel spre un elitism de paradă și neproductiv. Iată însă un punct cheie al problemei: INFORMAŢIA. Avem de…

Examene

Ne exprimăm periodic mirarea și dezamăgirea că la examene - în special cele de Bacalaureat și cele de Licență de la finalul facultății - candidații "nu știu nimic”. Unele cadre didactice practică de asemenea ritualul împărtășirii "perlelor de la Bac”, ocazie de zâmbete dar și de lamentări – „vai de capul nostru”. După ce 12 ani de școală (respectiv 3-4 de facultate) profesorii dau note de trecere (de obicei chiar mai mari decât atât) unui elev/student, aceiași profesori se întorc și spun: „ei, asta n-a fost chiar așa pe bune: abia acum vine Marele, Adevăratul Examen, Bacalaureatul/Licența”. Dacă notele primite 12 ani de un elev au fost date cu respectarea legii și a moralității, examenul de Bacalaureat ar trebui sa fie pentru acel elev o formalitate. Dacă acele note, timp de 12 ani, sunt o forma de fraudă, nefiind adică meritate de elev, atunci Bacalaureatul (respectiv Licența) sunt o forma de ipocrizie sub care mascăm deficiențe de sistem de pe parcursul celor 12 ani de șc…

Daca știi a lor măsură...

"De te-ating, să feri în laturi,  De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca știi a lor măsură..." (M. Eminescu)

Un articol interesant ne amintește că o privire atentă retrospectivă la propria activitate în spațiul virtual poate fi foarte instructivă. „Rețelele de socializare” abundă, în limitata mea experiență, de personaje adesea ascunse sub anonimatul unor nume false sau „grupuri” impersonale, care fac cu obstinație exerciții de sfidare a logicii în care ura epatată până la obscenitate e un ingredient inevitabil. E întristător de ușor să te lași antrenat într-o cascadă de „share”, de „like”, sau de comentarii care conțin mai multă adrenalină decât substanță ori adevăr, pe teme care au o esență profund ticăloasă – fie că e vorba de rasism (eternele teme – etnia de hoți, etnia de bețivi, etnia de nespălați, etnia de necivilizați, etnia de civilizatori, etnia de genii etc), de diviziune socială (medici, militari, preoți, profesori, polițiști, agricultori, a…