Postări

Se afișează postări din 2015

Cu sistemul la criticat

Câteva întrebări din partea lui Petru Munteanu, pentru rețeaua România 2.0 (cu mulțumiri pentru interesul acordat); răspunsurile mele sunt inserate în caractere italice:

A – Ce revoluție Ce „eșec de sistemau reclamat protestatarii în noiembrie 2015? ·Unul care privește doar amploarea corupției aleșilor, demnitarilor și funcționarilor? Nominal, da, unul legat de corupția aleșilor și funcționarilor. Ca substanță, unul în fapt legat de eficiența sistemului social în general – nu doar a aparatului de stat. ·Sau și unul care ține de o anumită economie politică [...].Revendicările din Piața Universității arată o înclinație a manifestanților către o anumită economie politică (de dreapta/ centru/ stânga)? Plasarea răspunderii exclusiv pe instituții și funcționari de stat, impunerea de modificări ale unui eșafodaj rezultat din votul majorității, și folosirea în acest sens a sprijinului unui lider luminat, sunt după știința mea caracteristici ale unui demers de tip național-socialist. Distilare…

Banii lui Mecena

Oameni cu averi și/sau fapte general puse sub semnul întrebării din punct de vedere moral sau legal (de la noi sau din altă parte) au uneori ambiția de a fi recunoscuți ca niște Mecena. În timp ce publicul îi cunoaște (mai explicit sau nu) drept corupți și/sau imorali, aceste persoane donează bani pentru caritate, finanțează artele, cultura, civismul, sau educația - de multe ori în mod sincer și fără vreun sinistru calcul ascuns în care păcatele financiare sau morale s-ar spăla cu acte caritabile sau culturale.
În fața donațiilor/sponsorizărilor/salariilor umbrite de infracțiune sau de imoralitate, se pot găsi multe atitudini. Comună la noi și în altă parte e cea de a pleca „demn” capul, a întinde mâna, și a-l aprecia pe Mecena. Excepții există, cum am exemplificat aici. O serie de excepții mai recente ne-o oferă atitudinea publică față de Martin Schkreli. Tacticile sale de afaceri, care l-au făcut mai întâi să devină o țintă a disprețului public în SUA (notabil cazul în care a cumpă…

Dând în gropi

Spuneam într-o postare anterioară că atunci când omul de rând găsește de înțeles copiatul la un test sau ignorarea legilor rutiere (fie și prin telefonul folosit la volan, sau prin depășirea cu un pic a vitezei legale), e ipocrit din partea lui să se aștepte la altceva de la reprezentanții săi oficiali, fie ei aleși democratic sau nu. Nu avem dreptul să pretindem altceva, dacă noi înșine nu suntem altceva. De asemenea, că avem legi și regulamente ale căror limite sunt atât de absurde încât se subînțelege tacit că e acceptabil să le încalci câtă vreme o faci cu grijă și fără a sfida ostentativ Autoritatea. Poate fi vorba de artere de trafic unde limita de viteză e stabilită ilogic, și unde prin urmare aproape toată lumea o depășește. Astfel de practici pot fi însă regăsite peste tot în societate - educație, administrație, sport, politică, etc. Oricare ar fi domeniul, trăsătura comună este că se trece cu vederea, se iartă, se „înțelege", pentru că știe oricine că legea sau regulame…

Câinii ciobanilor, bătrâni de 10 ani

Rezultă de la știri că o lege adoptată anul acesta de către parlament impune limite aberante ciobanilor în privința numărului de câini de la stână (doar unul la câmpie, doar doi la deal, doar trei la munte), și a accesului la terenurile agricole în timpul iernii. În plus, li se cere ciobanilor să permită accesul neîngrădit al vânătorilor.
Citim mai cu atenție: legea a fost adoptată într-adevăr vara aceasta, în ciuda opoziției președintelui Iohannis. Acesta din urmă a trimis legea înapoi parlamentului, criticând cele trei lucruri citate mai sus (limitarea pe numărul de câini, limitarea dreptului la pășunat, accesul prea liber al vânătorilor). Deputații au refuzat să asculte sfatul președintelui, retrimițându-i legea fără a elimina acele prevederi și obligându-l (potrivit Constituției) să o semneze așa cum e. Din acest punct de vedere, parlamentul pare să fi primit ce merită, prin protestele recente ale ciobanilor și prin critica cvasi-unanimă din partea opiniei publice.
Mai în detaliu…

O catedrală la Botoșani, sau nu

Citim în presa acestor zile despre satul „puturoșilor” din Botoșani, în care 800 dintre cei 3000 de locuitori trăiesc din ajutoare sociale sau pensii și își petrec timpul la birturile din sat – „murind” în același timp de foame. Încerc deci să îmi imaginez cum arată birtul care adună 800 de săteni zilnic „de la ora 8”. Trebuie să fie foarte mare, cât o catedrală întreagă. Evident că nu e deloc așa. Pozele care însoțesc articolul nu ne arată cei 800 de puturoși la birt. Ne arată doar cinci oameni într-o poză, și trei în alta. Opt în total, nu 800. Iar loc pentru 800 de oameni în acele birturi, nici vorbă. Nici măcar loc pentru 80. Și nici nu pare să fie nevoie.
Realitatea din spatele cuvintelor sonore din articol pare să fie aceeași ca în multe alte locuri. Cei 800 nu trăiesc probabil doar din ajutorul social, ci și din agricultura de subzistență încă larg răspândită la noi, și care este atât de solicitantă ca timp încât este incompatibilă cu un loc de muncă normal. Apoi, din câte știu…

Cum arată un sabotor

Citez mai jos ultimele două capitole din Manualul Sabotorului editat de SUA în timpul celui de-al doilea război mondial, ilustrând câteva modalități pe care americanii le propuneau europenilor pentru sabotarea inamicului ocupant nazist pe la 1941. Mi-am luat libertatea să marchez în bold tipuri de comportament pe care le putem vedea azi în jurul nostru - de la administratorii instituțiilor la administratorii țării, la colegi, subalterni, sau la noi înșine. Asemănările cu realitatea cotidiană sunt atât de întristătoare încât devin amuzante.
(11) General Interference with Organizations and Production
(a) Organizations and Conferences
(1) Insist on doing everything through "channels." Never permit short-cuts to be taken in order to expedite decisions. (2) Make "speeches." Talk as frequently as possible and at great length. Illustrate your "points" by long anecdotes and accounts of personal experiences. Never hesitate to make a few appropriate "patriotic&qu…

Fără număr: traficarea informației și democrația biochimică

[preluat de pe site-ul Atelierului de filosofie și antropologie medicală], conform prezentării pe care urmează să o susțin în 16.12.2015.

Rezumat: numerele naturale reprezintă o aproximație, evident foarte eficientă, de care uzăm în înțelegerea universului din jurul nostru. Majoritatea mecanismelor biologice de care facem uz, de la nivel intracelular la cele mai complexe, operează într-o logică non-binară, aparent cu un continuum de stări între un simplu „alb” și un simplu „negru”, ce aduce aminte pe alocuri de paradoxurile Sorites. În acest context chiar și egalitatea între două molecule, sau între două celule, sau între drepturile a doi oameni, devine în mod evident rodul unor aproximări, cu anumite limite a căror încălcare poate avea efecte dramatice (de exemplu, proliferarea „în completă libertate” a celulelor în organism constituie în fapt o condiție medicală periculoasă, denumită generic cancer).
            Paul G Mezey (născut la Oradea, în prezent profesor universitar în Canada…

Drepți la imn

O tradiție de celebrare a celor căzuți în primul Război Mondial face ca britanicii să poarte la piept, în preajma fiecărui 11 noiembrie, o insignă în formă floare de mac. Anul acesta, echipa de imagine a primului ministru britanic a socotit că e cazul să marcheze evenimentul inclusiv editând imaginea de profil de Facebook a premierului, adăugând „în photoshop” o insignă cu mac peste o poză mai veche a dânsului. Probabil știau că așa se cade, să apari cu macul la piept, și că premierul în realitate deja îl purta la piept – doar că ei nu apucaseră să îi facă o poză potrivită. Așa că, pentru a nu apărea acuze că e ignorată o tradiție sacră, au editat o poză mai veche, punând, cum am spus, macul „cu photoshopul”.
Incidentul este probabil ilustrativ pentru o întreagă tagmă de „specialiști în imagine”, care confundă forma cu substanța. Ei au învățat la școală, sau știu instinctiv, ce se cade să spui și să faci în fiecare situație. Să stai drepți la imn, pentru că așa se stă. Să îți faci cr…

Există "minciuni utile"? Nu, România nu este singura țară UE în care finanțarea cercetării scade "în fiecare an".

Imagine
Colegii îmi trimit prin share pe Facebook un articol intitulat „România – singura țară UE în care finanțarea cercetării scade an de an”. Titlul articolului are un sâmbure de adevăr, dar este forțat către spectaculozitate în așa măsură încât devine o minciună. Iată în tabelul de mai jos datele complete, reale, exprimate în euro cheltuiți pe cercetare-dezvoltare raportat pe cap de locuitor, și normalizate la valoarea din anul 2008 (sursa Eurostat):

Da, în România a scăzut cel mai mult cheltuiala pe cercetare (comparativ cu restul UE), cu circa 30% față de 2008. Ceea ce nu spune însă articolul citat, este că această scădere a avut loc brusc doar în 2009 din cauza crizei (poate și a schimbării de guvern, de la unul foarte generos cu bugetul la unul care avea să aplice măsuri de austeritate severe), și a fost într-adevăr cea mai mare scădere din Europa. Apoi însă, nivelul a rămas relativ constant din 2009 până azi, crescând chiar ușor până în 2012 – însă cu fluctuații minore. Prin contrast…