Postări

Discursul lui Kennedy despre societăți secrete și presă

În aprilie 1961, la doar câteva luni de la momentul la care devenise președinte al SUA, John F. Kennedy se adresa reprezentaților presei americane într-un discurs de atunci celebru ca fiind „despre societăți secrete”. În ultima vreme circulă și la noi interpretări conspiraționiste ale acestui discurs. Pentru cei care sunt tentați de astfel de interpretări, dar și pentru cei interesați de controlul presei democratice, propun aici o sumarizare a pasajelor importante. Discursul începe prin a atrage presei atenția că ea poartă o răspundere foarte grea „în aceste zile”. El dă, semi-ironic, exemplul unui obscur corespondent de presă din secolul XIX, pe nume Karl Marx. Marx, ca angajat al unui ziar american, avea probleme financiare serioase din cauza salariului de mizerie (cu efecte asupra sănătății și familiei) – iar angajatorii au ignorat acele probleme în ciuda cererilor repetate și explicite ale lui Marx. În cele din urmă Marx și-a dat demisia de la ziar și a ajuns să scrie celebrul să…

Drumul spre iad e pavat de oameni care vor să salveze lumea cu forța

Imagine
E vorba de teroristul american de la Charlottesville, care acum câteva zile, ca participant la o manifestație a dreptei naționaliste/rasiste din SUA, a devenit atât de iritat de grupurile de contra-manifestanți liberali încât a intrat cu mașina în ei, omorând o persoană și rănind mai multe altele – exact în același stil în care teroriștii musulmani o fac de multă vreme în alte părți. Victima se numea Heather D. Heyer, era localnică și avea 32 de ani. În SUA se practică încă pedeapsa cu moartea. E greu de argumentat (dar cred că încă posibil) că teroristul în cauză nu o merită. Așa cum cred că e greu de argumentat același lucru pentru orice terorist – fie dintre cei care folosesc violența fie dintre cei care, pozând în cercetători și specialiști într-un domeniu pe care de fapt nu îl înțeleg, pretind că au argumente științifice împotriva medicinei în orice formă (fie împotriva medicamentelor în general, fie împotriva vaccinării în general, fie în alt fel) incitând astfel la moartea nem…

Dacă dorim să evaluăm școlile doctorale

Dacă dorim să evaluăm școlile doctorale pentru alt motiv decât a face zgomot și/sau a flexa mușchi pe lanțuri ierarhice, atunci în opinia mea procedura trebuie să fie excesiv de simplă. ARACIS a inițiat recent un proces de consultare publică asupra metodologiei de evaluare a școlilor doctorale. Mi-am transmis punctul de vedere pe cale instituțională dar îl reiau în esență și aici: Atunci când procedurile sunt prea stufoase, atunci când evaluăm pe picior de egalitate calitatea resursei umane, rezultatele cuantificabile ale școlii și... numărul de regulamente existente, numărul de conferințe, numărul de granturi etc, riscăm să pierdem din vedere întrebarea esențială: care sunt dovezile că acea școală doctorală se încadrează în standarde de cercetare științifică de nivel european? Până la urmă, pentru mulți cercetători din România conceptul legal de „școală doctorală”, așa cum e el implementat acum, a rămas o formă fără fond, o modalitate de a birocratiza și feudaliza încă o p…

Cum sunt dezinformați rectorii europeni și revistele Nature sau Science

Imagine
Pe scurt: seria de articole și comunicate din ultima vreme, de la Nature, Science, European University Association și altele, reflectă câteva aspecte explicit criticabile ale cercetării din România (sub-finanțarea cronică, ineficiența administrativă, impredictibilitatea, excese de instituționalism în alegerea evaluatorilor de proiecte – ca de exemplu cerința de a lucra în țară și de a avea „autorizație de evaluator” de la angajator). Dincolo de aceste realități, articolele conțin și neadevăruri sau dezinformări interesate politic. Nu am de criticat discutarea problemelor sistemice ale României în revista Nature sau în altă parte. Nu am de negat acele probleme sistemice, nici greșelile recente. Am în schimb o problemă cu inventarea de probleme și cu denigrarea unor oameni sau a unor instituții sau a societății în general... pe post de ofrande pe altarul unor clișeele politice pe care ni le servesc alții.
Rectorii europeni (respectiv European University Association) se declară „deeply …

Încet cu progresismul pe scări

Tumbele populiste pe marginea „definirii familiei tradiționale”, cu care politicieni din toate partidele au încercat să mai eludeze răspunderea de a prezenta programe coerente și oameni competenți, par să aducă tot mai în atenția publică termenul de „progresist”. De asemenea, și dezbaterile despre vaccinare. Adepții vaccinării obligatorii se etichetează sau sunt etichetați „progresiști”, pe motiv că în opinia lor vaccinul (ca tehnică modernă/recentă) ține de progres. Oponenții „tradiționalismului” legat de familie – de asemenea „progresiști”, pe motiv că vor să schimbe ceva existent, iar orice schimbare ar însemna progres. Generația Facebook – de asemenea „progresiști” pentru că folosesc o tehnologie nouă, nu una veche. Promotorii drepturilor omului - „progresiști” pentru că însuși conceptul de „all men are created equal” e relativ recent. Cei care acceptă imigranți - „progresiști” pentru că invocă drepturile omului. Cei îngrijorați de încălzirea globală - „progresiști”, pentru că su…

Aroganța simplistă a elitiștilor

Un articol de acum câțiva ani, citând surse de epocă, reamintește cât de grea era situația cetățeanului român acum 100 de ani. Resursele materiale ale țăranilor (ei constituind marea majoritate a populației) erau atât de mici încât abia ajungeau pentru o alimentație foarte precară. De acolo mizerie, boli, mortalitate, lipsă de civilizație. Revoltați, autorii vremii constatau apoi că unii țărani își cheltuiau puținul surplus (de multe ori adunat prin sacrificarea resurselor alimentare) pe mofturi nesănătoase dar cu aromă de modernitate – ca de exemplu farduri pentru fetele/femeile din familie. Atitudinea unei părți a elitelor față de cetățean pare că nu s-a schimbat de atunci. Și azi i se reproșează omului de rând că își consumă prea mult din salarii pe mâncare, că mănâncă nesănătos, sau că dacă are ambiții de modernitate ele sunt totuși nesănătoase. S-a schimbat desigur „nesănătatea”: dacă acum 100 de ani ni se reproșa toxicitatea fardurilor, azi ni se reproșează toxicitatea telefoan…

Cât de departe suntem de restul Europei

Imagine
Cât de mult ne-au încetinit cei 45 de ani de regim comunist? Dar cei 25 de ani de post-comunism? Dar perioada interbelică? Dar monarhia constituțională? Graficul de mai jos (conform datelor Madison Project) arată raportul dintre PIB-ul pe cap de locuitor al României și cel al țărilor vestice, respectiv cel al țărilor est-europene. La 1870 România se încadra exact în media est-europeană, în rând cu Polonia, Ungaria sau Cehia – și a rămas acolo până înainte de primul război mondial. Aparent, distrugerile provocate de război și criza economică din perioada interbelică ne-au afectat mult mai mult decât au afectat restul Estului european: am căzut la cca 50% față de vecinii noștri! După aceea, perioada comunistă pare să fi marcat o ușoară recuperare, către 70%. Apoi, o cădere dramatică în perioada 1985-2000 (cu o scurtă pauză între 1992 și 1996). Din 2000 încoace, reîncepe recuperarea. Remarcabil, tendința în raport cu Vestul Europei este exact aceeași. Între 1870 și 1914 decalajul dintr…