Postări

Dacă dorim să evaluăm școlile doctorale

Dacă dorim să evaluăm școlile doctorale pentru alt motiv decât a face zgomot și/sau a flexa mușchi pe lanțuri ierarhice, atunci în opinia mea procedura trebuie să fie excesiv de simplă. ARACIS a inițiat recent un proces de consultare publică asupra metodologiei de evaluare a școlilor doctorale. Mi-am transmis punctul de vedere pe cale instituțională dar îl reiau în esență și aici: Atunci când procedurile sunt prea stufoase, atunci când evaluăm pe picior de egalitate calitatea resursei umane, rezultatele cuantificabile ale școlii și... numărul de regulamente existente, numărul de conferințe, numărul de granturi etc, riscăm să pierdem din vedere întrebarea esențială: care sunt dovezile că acea școală doctorală se încadrează în standarde de cercetare științifică de nivel european? Până la urmă, pentru mulți cercetători din România conceptul legal de „școală doctorală”, așa cum e el implementat acum, a rămas o formă fără fond, o modalitate de a birocratiza și feudaliza încă o p…

Cum sunt dezinformați rectorii europeni și revistele Nature sau Science

Imagine
Pe scurt: seria de articole și comunicate din ultima vreme, de la Nature, Science, European University Association și altele, reflectă câteva aspecte explicit criticabile ale cercetării din România (sub-finanțarea cronică, ineficiența administrativă, impredictibilitatea, excese de instituționalism în alegerea evaluatorilor de proiecte – ca de exemplu cerința de a lucra în țară și de a avea „autorizație de evaluator” de la angajator). Dincolo de aceste realități, articolele conțin și neadevăruri sau dezinformări interesate politic. Nu am de criticat discutarea problemelor sistemice ale României în revista Nature sau în altă parte. Nu am de negat acele probleme sistemice, nici greșelile recente. Am în schimb o problemă cu inventarea de probleme și cu denigrarea unor oameni sau a unor instituții sau a societății în general... pe post de ofrande pe altarul unor clișeele politice pe care ni le servesc alții.
Rectorii europeni (respectiv European University Association) se declară „deeply …

Încet cu progresismul pe scări

Tumbele populiste pe marginea „definirii familiei tradiționale”, cu care politicieni din toate partidele au încercat să mai eludeze răspunderea de a prezenta programe coerente și oameni competenți, par să aducă tot mai în atenția publică termenul de „progresist”. De asemenea, și dezbaterile despre vaccinare. Adepții vaccinării obligatorii se etichetează sau sunt etichetați „progresiști”, pe motiv că în opinia lor vaccinul (ca tehnică modernă/recentă) ține de progres. Oponenții „tradiționalismului” legat de familie – de asemenea „progresiști”, pe motiv că vor să schimbe ceva existent, iar orice schimbare ar însemna progres. Generația Facebook – de asemenea „progresiști” pentru că folosesc o tehnologie nouă, nu una veche. Promotorii drepturilor omului - „progresiști” pentru că însuși conceptul de „all men are created equal” e relativ recent. Cei care acceptă imigranți - „progresiști” pentru că invocă drepturile omului. Cei îngrijorați de încălzirea globală - „progresiști”, pentru că su…

Aroganța simplistă a elitiștilor

Un articol de acum câțiva ani, citând surse de epocă, reamintește cât de grea era situația cetățeanului român acum 100 de ani. Resursele materiale ale țăranilor (ei constituind marea majoritate a populației) erau atât de mici încât abia ajungeau pentru o alimentație foarte precară. De acolo mizerie, boli, mortalitate, lipsă de civilizație. Revoltați, autorii vremii constatau apoi că unii țărani își cheltuiau puținul surplus (de multe ori adunat prin sacrificarea resurselor alimentare) pe mofturi nesănătoase dar cu aromă de modernitate – ca de exemplu farduri pentru fetele/femeile din familie. Atitudinea unei părți a elitelor față de cetățean pare că nu s-a schimbat de atunci. Și azi i se reproșează omului de rând că își consumă prea mult din salarii pe mâncare, că mănâncă nesănătos, sau că dacă are ambiții de modernitate ele sunt totuși nesănătoase. S-a schimbat desigur „nesănătatea”: dacă acum 100 de ani ni se reproșa toxicitatea fardurilor, azi ni se reproșează toxicitatea telefoan…

Cât de departe suntem de restul Europei

Imagine
Cât de mult ne-au încetinit cei 45 de ani de regim comunist? Dar cei 25 de ani de post-comunism? Dar perioada interbelică? Dar monarhia constituțională? Graficul de mai jos (conform datelor Madison Project) arată raportul dintre PIB-ul pe cap de locuitor al României și cel al țărilor vestice, respectiv cel al țărilor est-europene. La 1870 România se încadra exact în media est-europeană, în rând cu Polonia, Ungaria sau Cehia – și a rămas acolo până înainte de primul război mondial. Aparent, distrugerile provocate de război și criza economică din perioada interbelică ne-au afectat mult mai mult decât au afectat restul Estului european: am căzut la cca 50% față de vecinii noștri! După aceea, perioada comunistă pare să fi marcat o ușoară recuperare, către 70%. Apoi, o cădere dramatică în perioada 1985-2000 (cu o scurtă pauză între 1992 și 1996). Din 2000 încoace, reîncepe recuperarea. Remarcabil, tendința în raport cu Vestul Europei este exact aceeași. Între 1870 și 1914 decalajul dintr…

Vă e frică de libertate

La intrarea în SUA se pare că în curând va fi nevoie să dăm ofițerului de la vamă parolele noastre de Facebook, email, laptop etc – dacă ni le cere. Pentru că, spune administrația vămilor americane, e datoria noastră de vizitatori să demonstrăm că suntem „curați” și nevinovați; cetățenilor americani nu li se aplică prevederile, pentru că în cazul lor (nu și în cazul străinilor) funcționează prezumția de nevinovăție. Asta dorește administrația, aleasă cu votul majorității atât în Congresul SUA cât și la Camera Reprezentanților, Casa Albă și conducerile majorităților statelor din SUA. Asta dorește majoritatea alegătorilor din SUA. E de spus însă că asta doriți și dumneavoastră. Deși mulți se opun de fațadă măsurilor de supraveghere și abuzurilor anticetățenești de tip Big Brother, aceleași măsuri de supraveghere și abuzuri li se par binevenite dacă sunt împachetate un pic diferit, ca să le gâdile orgoliul sau interesul. Uzul cvasiuniversal de sisteme electronice online (card bancar, sm…

Fără dovezi materiale pentru „dezinfectanții diluați de zece ori”

Acum un an se declanșa seria de dezvăluiri despre presupusa diluare „de zece ori” a dezinfectanților din spitale. Dovezile au fost în principal de trei feluri: Analiza chimică a concentrației principalului agent activ din dezinfectanți, glutaraldehida Mărturiile unor surse de la firma implicată, cum că într-adevăr se practica diluarea Mărturiile unor medici cum că au auzit și ei de diluare sau că i-au văzut efectele Efectele campaniei de presă care a urmat au fost: Instituțiile statului au admis unele tacit și altele sonor că așa este: dezinfectanții erau diluați de zece ori Toată lumea știe că am avut (sau mai avem?) în spitale dezinfectanți diluați de zece ori – și că din cauza aceasta s-a comis un genocid Firma furnizoare s-a închis. Patronul s-ar fi sinucis, locuri de muncă au dispărut. Ministrul Sănătății, demisionat. Pe fundalul acesta, au fost descoperite și presupuse acte de corupție. Și totuși, am insistat să spun că dovezile materiale ale diluării „de zece ori” sun…